Nicholas David Ionel a cucerit al 15-lea trofeu ITF al carierei, la Tsaghkadzor, în Armenia
Nicholas David Ionel, al patrulea cel mai bine clasat român în clasamentul ATP, pe locul 385, a câștigat al 15-lea trofeu ITF al carierei, la Tsaghkadzor, în Armenia.
Nicholas David Ionel.
Credit imagine: Getty Images
Tenismanul român Nicholas David Ionel a câştigat turneul ITF de la Tsaghkadzor (Armenia), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, după ce l-a învins în finală pe maghiarul Gergely Madarasz cu 6-7 (13/15), 6-1, 6-2, potrivit Agerpres.
Ionel (22 ani, 385 ATP), principalul favorit, s-a impus după mai bine de trei ore de joc (3 h 16 min) în faţa unui adversar mai experimentat (30 ani), aflat pe locul 786 în lume.
CITEȘTE ȘI:
- Mouratoglou, predicție îndrăzneață pentru Djokovic înainte de 2025: "E un joc periculos!"
- Sinner a vorbit despre turneul care i-a băgat în buzunar 6 milioane de $. Wawrinka, criză de râs
Nicholas David Ionel, campion la Tsaghkadzor, în Armenia
În primul tur, românul a beneficiat de abandonul francezului Thomas Faurel la scorul de 6-4, 4-1, în optimi a trecut de bulgarul Dinko Dinev cu 6-4, 6-7 (5/7), 6-2, în sferturi s-a impus în faţa rusului Semen Pankin cu 6-3, 2-6, 6-4, iar în semifinale a câştigat în faţa altui rus, Daniil Sarksian, cu 7-5, 6-3.
Pentru Nicholas David Ionel a fost al 15-lea titlu ITF din carieră, patru dintre ele fiind obţinute anul acesta, la Antalya, Constanţa, Târgu Mureş şi Tsaghkadzor.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)