Nick Kyrgios a numit jucătorul lui preferat din circuitul ATP! "Bucurați-vă de spectacol!" Cine "l-a cucerit" pe australian
Nick Kyrgios l-a numit pe Corentin Moutet drept jucătorul său preferat din circuitul ATP. Australianul a publicat un mesaj elogios pe Instagram și i-a îndemnat pe fani să aprecieze spectacolul oferit de francez pe teren.
Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie
Sursa video: Eurosport
Nick Kyrgios continuă să-și facă opiniile cunoscute în lumea tenisului. De această dată, australianul l-a desemnat pe francezul Corentin Moutet drept jucătorul său preferat din circuitul ATP, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Cunoscut pentru personalitatea sa explozivă și pentru aprecierea jucătorilor care aduc spectacol pe teren, Nick Kyrgios și-a exprimat admirația față de stilul aparte al lui Moutet printr-o postare pe Instagram.
Australianul, finalist în 2022 la Wimbledon, a distribuit o fotografie în care apare alături de francez și a transmis un mesaj scurt, dar cât se poate de clar: "Jucătorul meu preferat".
CITEȘTE ȘI:
- Wimbledon a șocat pe toată lumea cu un anunț despre Djokovic, apoi a șters postarea după două ore
- Marele Rick Macci știe cine câștigă Wimbledon 2026: "Va triumfa din nou!" Pariul americanului
"Rebelul" Moutet, preferatul "bad boy-ului" Nick Kyrgios
Kyrgios nu s-a oprit însă aici. Fostul ocupant al locului 13 ATP a lansat și un apel către fanii tenisului, îndemnându-i să aprecieze mai mult spectacolul oferit de Moutet pe teren: "Jucătorul meu preferat. Ar trebui cu toții să fiți recunoscători, să vă relaxați și să vă bucurați de spectacol".
Mesajul australianului vine ca o nouă dovadă a aprecierii sale pentru jucătorii care ies din tiparele clasice ale tenisului modern, atât prin joc, cât și prin atitudine. Corentin Moutet este recunoscut pentru stilul său imprevizibil, pentru varietatea loviturilor și pentru capacitatea de a transforma meciurile într-un adevărat spectacol pentru spectatori.
Francezul a fost de asemenea și protagonistul unor momente regretabile pe teren, asemenea lui Nick Kyrgios. Cel mai recent, Moutet a fost amendat cu 40.000 de dolari după ce a avut o ieșire controversată în direct la BBC, imediat după victoria cu Giovanni Mpetshi Perricard de la Queen's. Francezul a repetat de mai multe ori un cuvânt obscen în timpul interviului, iar televiziunea britanică și-a cerut scuze în repetate rânduri telespectatorilor.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)