Noua ocupantă a locului 5 în clasamentul WTA a fost primită în Canada ca o adevărată eroină pentru acest fapt, iar emulația creată în jurul ei este impresionantă. Tatăl Biancăi, Nicu Andreescu, a vorbit pentru RTVNY despre victoria incredibilă pe care fiica lui a înregistrat-o la ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Nicu Andreescu: Ca Bianca să facă tenis a implicat foarte multe sacrificii

Tenis
Sorana Cîrstea a dat prima lovitură din 2022. Un om școlit de la Academia lui Mouratoglou o va ajuta
02/01/2022 LA 07:37
Nicu Andreescu a explicat cum a decurs procesul de până în succesul fiicei ei, dar și cum a trăit finala în care Bianca a dat piept cu cea mai titrată jucătoare de tenis aflată în activitate. "Să fiu sincer, a fost ideea mea ca Bianca să facă tenis, iar soţia m-a susţinut. Da! Ca Bianca să facă tenis a implicat foarte multe sacrificii pentru noi, ca părinţi, dar mai ales pentru Bianca. Foarte, foarte multe sacrificii! Am crezut în ea, am susţinut-o şi rezultatele se cunosc”, a spust tatăl Biancăi.
Australian Open
Karolina Pliskova, finalista de la Wimbledon, nu va putea fi prezentă la Australian Open
16/12/2021 LA 08:06
Australian Open
Bianca Andreescu, OUT de la Australian Open 2022! Motivul dureros pentru care nu merge la Melbourne
06/12/2021 LA 18:04