Finala Turneului Campionilor 2022 | Novak Djokovic și Casper Ruud se întâlnesc în ultimul act de la ora 20:00

Novak Djokovic și Casper Ruud se vor întâlni în finala Turneului Campionilor de la Torino. Ultimul act va avea loc la ora 20:00 și va fi transmis în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport.

Casper Ruud und Novak Djokovic (r.) nach ihrem Duell bei den ATP Finals in Turin

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic și Casper Ruud joacă în această seară în ultimul act al Turneului Campionilor de la Torino. Dacă Djokovic a trecut în prima semifinală de sâmbătă în fața lui Taylor Fritz cu 7-6(5), 7-6(6), norvegianul a avut o misiune mult mai ușoară. Ruud l-a învins sâmbătă seară pe Andrey Rublev, scor 6-2, 6-4.
Favoritul înaintea acestei partide este, fără îndoială, Novak Djokovic. Fostul lider mondial s-a impus deja de cinci ori la acest turneu. De asemenea, sârbul a câștigat toate celelalte întâlniri cu Ruud.
În acest moment, Novak Djokovic conduce cu 3-0. Mai mult decât atât, norvegianul nu a reușit să îi ia set lui Nole în aceste partide. Până acum s-au mai întâlnit de două ori în semifinalele turneului de la Roma (2020 și 2021), dar și la Torino, în faza grupelor a Turneului Campionilor din 2021.
"E un jucător care nu are prea multe slăbiciuni. Dar știți, e și el om. A avut un an grozav, chiar dacă a fost ghinionist, cu toate lucrurile care i s-au întâmplat. Dar este om, a pierdut acum două săptămâni cu Rune în finala de la Paris", a spus Ruud, după ce a obținut calificarea în ultimul act.
Citește și:

Djokovic poate cuceri pentru a șasea oară Turneul Campionilor

În cazul unei victorii în finala cu Casper Ruud, Novak Djokovic poate ajunge la șase titluri la Turneul Campionilor, ceea ce înseamnă că îl poate egala pe Roger Federer. Elvețianul deține în acest moment recordul.
În acest sezon, Djokovic a câștigat patru turnee (Roma, Wimbledon, Tel Aviv și Astana). În total, el are 90 de titluri în palmares, fiind pe locul cinci în clasamentul all-time. De partea cealaltă, Casper Ruud a cucerit trei titluri în acest sezon, toate pe zgură (Buenos Aires, Geneva și Gstaad). Tot în acest an, Ruud a ajuns în două finale de Grand Slam (Roland Garros și US Open). În total, el are nouă titluri în palmares, toate de categorie ATP 250, fiind fără succes în cadrul turneelor de Grand Slam, ATP Masters 1000 sau ATP 500.
Casper Ruud poate reveni pe locul doi în clasamentul ATP, dacă îl învinge pe Novak Djokovic. În cazul unei înfrângeri, el are asigurat locul trei, ceea ce ar reprezenta cea mai bună clasare a sa la finalul unui sezon.
Djokovic va reveni în top 5, indiferent de rezultatul finalei de la Torino. El va reveni printre primii cinci jucători ai lumii pentru prima oară de pe 11 iulie.
Finala Turneului Campionilor dintre Novak Djokovic și Casper Ruud va avea loc duminică de la ora 20:00, în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo