Eurosport
Alex Corretja îi avertizează pe marii favoriți de la Turneul Campionilor: "Nu îl subestimați"
De
Publicat 12/11/2023 la 12:32 GMT+2
Alex Corretja a prefațat Turneul Campionilor, care va debuta astăzi la Torino, și a insistat asupra pericolului pe care îl poate reprezenta Holger Rune pentru marii favoriți. Expertul Eurosport consideră că parteneriatul cu Boris Becker poate fi extrem de productiv pentru tânărul danez și deja se vede amprenta fostului mare campion.
Alex Corretja o kibicach, którzy utrudniali grę Idze Świątek
Credit imagine: Eurosport
Turneul Campionilor debutează astăzi la Torino, iar competiția din Piemont are doi favoriți cerți: Novak Djokovic și Carlos Alcaraz. De asemenea, Daniil Medvedev sau Jannick Sinner sunt cotați cu șanse bune de a obține un rezultat mare, dar Alex Corretja a atras atenția că Holger Rune poate fi surpriza plăcută la actuala ediție.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/11/11/3823906.jpg)
Betano - Torino - Turneul Campionilor
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Turneul Campionilor de pe Eurosport se joacă cu BETANO
Expertul Eurosport a vorbit la superlativ despre danez și crede că acesta poate da lovitura sub conducerea lui Boris Becker, cel care i-a devenit antrenor de curând. Corretja a insistat că ar fi o mare greșeală pentru orice jucător să-l subestimeze pe Rune, care a arătat că și-a recăpătat încrederea în forțele proprii încă de la Mastersul de la Paris, unde a fost învins greu de Djokovic, în sferturile de finală.
"Relația Rune - Becker poate produce ceva special. Și știți de ce?Pentru că Holger se simte ca o mare vedetă. Cred că trebuie să ai lângă tine pe cineva care să-ți dea senzația că știe ce simți. Și Boris Becker știe să facă asta, cu siguranță. El a fost un superstar. El este încă un superstar.
Când Holger vorbește despre așteptările lui de a câștiga competiții majore sau de a deveni nr. 1, o face pentru că îl are lângă el pe Boris Becker, care a fost acolo, a fost cel mai bun și, de asemenea, a fost un antrenor uriaș și grozav. Boris îl înțelege și nu se va uita la el de parcă ar fi prefăcut sau arogant. Nu, se uită la el și îi răspunde: "Da, putem face asta, iar eu te voi ajuta să faci asta".
Și începutul relației a fost grozav. A fost grozav pentru că nu trebuie să câștigi imediat, la fel cum nu trebuie să câștigi fiecare meci pe care îl joci. Cred că este bine când pierzi unul dintre meciuri și să înțelegi că procesul are nevoie de un puțin timp.
De aceea cred că parteneriatul Rune-Becker este o bombă absolută și este absolut grozav pentru amândoi. Cred că dintre toți jucătorii prezenți la Torino, Rune ar putea fi cel care se simte maientuziasmat, mai motivat sau mai fericit că urmează să fie acolo.
A avut momente grele în timpul anului cu unele accidentări. Nu a fost bine. Pe timpul verii s-a chinuit puțin și apoi a găsit această combinație cu Boris. Așa că îl vedeți din nou, este sănătos și proaspăt.Și cu siguranță, la fiecare antrenament îl are lângă el pe Boris Becker, spunându-i lucruri care sunt noi pentru el. Și asta este ceva care cred că i-ar putea oferi un sentiment suplimentar de încredere.
"Nu-l subestimați pe Holger pentru că este neînfricat. Nu-i pasă că joacă cu Djokovic în primul tur. Va merge acolo crezând că poate face lucrurile bine. Asta nu înseamnă că va câștiga turneul, dar asta înseamnă că are atât de multă încredere în sine.", a spus Corretja pentru .
Holger Rune nu se teme de Novak Djokovic, înaintea duelului de la Turneul Campionilor
În urma tragerii la sorți, Novak Djokovic a aterizat în grupa verde alături de Jannik Sinner, Stefanos Tsitsipas și Holger Rune, iar sârbul își va începe campania la Torino împotriva danezului, pe care l-a învins într-un meci strâns săptămâna trecută la Paris-Bercy. Rune i-a transmis un mesaj interesant veteranului din Belgrad.
"Îmi place să joc împotriva lui Djokovic. Este uimitor să împarți terenul cu o astfel de legendă. Mereu am avut meciuri bune, ultima dată a fost la Paris săptămâna trecută. Trebuie să învăț din asta și să fac ceva puțin diferit acum ca să pot câștiga. Nu mi-e frică de el", a transmis elevul antrenat de Boris Becker.
Până acum, Djokovic și Rune s-au întâlnit de patru ori, iar scorul este momentan 2-2. De asemenea, trebuie menționat că și-au măsurat forțele la Paris, unde cel mai bun tenismen din istorie a sărbătorit după trei seturi grele. Meciul dintre Novak și Holger este programat astăzi, de la ora 22:00, iar înaintea lor se vor întrece Stefanos Tsitsipas și Jannik Sinner. Meciul lor începe la 15:30.
Turneul Campionilor, care se desfãșoarã în perioada 12 – 19 noiembrie, poate fi urmãrit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo