Liderul ATP, Rafael Nadal, a debutat cu o înfrângere la Londra. Jucătorul iberic a pierdut primul meci din competiția de final de sezon din circuitul masculin în fața tenismenului din Germania, Alexander Zverev, în două seturi, 6-2, 6-4.
Meciul a fost unul destul de modest pentru sportivul născut în Manacor, care încă nu s-a recuperat total după problemele de sănătate avute și care l-au determinat să abandoneze la Paris, înainte de semifinale.
Forma lui Rafa e departe de cea maximă, iar un jurnalist a avut lipsa de inspirație să îl întrebe, la conferința de presă de după disputa cu Zverev, dacă evoluția sa a fost atât de slabă pentru că s-a căsătorit și a neglijat pregătirea.
Tenis
Cât câștigă în prezent Emma Răducanu din contractele cu Nike și Wilson și ce oferte are pe masă
IERI LA 08:24
"Serios, mă întrebi așa ceva? E o întrebare serioasă sau e o glumă?", a spus Rafa Nadal, pentru ca apoi, după ce ziaristul i-a confirmat că întrebarea sa nu este o glumă, să mai puncteze: "Ok, sunt foarte surprins să primesc o asemenea întrebare, după ce sunt cu aceeași fată de 15 ani și am avut mereu o viață stabilă și normală. Un inel pe deget nu schimbă cu nimic situația. În viața personală sunt un tip normal. Hai să trecem la întrebările în spaniolă, astea sunt prostii".

Nadal a admis că nu e în formă

Nadal și Zverev fac parte din Grupa "Andre Agassi". Zverev (22 de ani) s-a impus după o oră și 25 de minute de joc în fața lui Nadal (33 de ani). Aceasta este prima victorie a neamțului în fața ibericului, în șase partide disputate.
"Singura mea scuză este că nu a fost suficient de bun", a spus Rafael Nadal, la finalul partidei cu Zverev.
Jucătorul din Spania a câștigat până acum 19 titluri de Grand Slam, în schimb nu are vreun succes la Turneul Campionilor.
În celălalt meci din Grupa "Andre Agassi", Stefanos Tsitsipas a câștigat în fața rusului Daniil Medvedev, scor 7-6, 6-4, după o oră și 43 de minute de joc.
Marți, 12 noiembrie, vor avea loc meciurile din Grupa "Bjorn Borg". De la ora 16:00, Roger Federer îl întâlnește pe italianul Matteo Berrettini, iar de la ora 22:00, Novak Djokovic joacă împotriva lui Dominic Thiem.
Tenis
Detalii de ultimă oră privind starea de sănătate a lui Rafael Nadal! Când vrea să revină pe teren
18/09/2021 LA 06:39
Tenis
"E nedrept ca el să fie mereu tipul cel rău!" Becker, despre modul în care Djokovic este tratat
17/09/2021 LA 09:16