Cel mai titrat jucător de tenis din istorie, Roger Federer, a fost învins, duminică, la Londra, de austriacul Dominic Thiem (5 ATP), scor 5-7, 5-7, în primul meci al celor doi din grupa Bjorn Borg, de la Turneul Campionilor. Partida a durat o oră și 40 de minute de joc. Elvețianul nu a excelat la serviciu, iar Thiem a profitat și a fost inspirat, atât la retur, cât și pe game-urile de serviciu.
În urma disputării primei runde din grupa Bjorn Borg de la Turneul Campionilor, Novak Djokovic și Dominic Thiem se află pe primele două poziții, care asigură calificarea în semifinale. Tenismenu sârb a trecut, duminică, de italianul Matteo Berrettini (8 ATP), scor 6-2, 6-1. Cei doi se vor întâlni marți la Londra în meciul învingătorilor din grupa Bjorn Borg, Federer urmând să-l întâlnească pe Berrettini.

Roger Federer, învins în primul meci la Turneul Campionilor

Laver Cup
Cine câștigă a patra ediție a Laver Cup. Pariul lui Roger Federer înaintea evenimentului din Chicago
IERI LA 15:09
La finalul meciului, marele campion elvețian a recunoscut că nu are voie să mai piardă pentru a putea spera la o calificare în semifinale: "Cred că Dominic a jucat foarte bine, sincer. Am sperat că va avea mai multe probleme. Am început rău, asta evident că nu m-a ajutat. Am păşit greşit. A fost acel 0-40, acel break de la început. Dar ar fi trebuit să revin, am avut micile mele ocazii. Nu am simţit deloc că eram pe dinafară. Dar în acele momente în care eu am avut şansele mele, Dominic s-a descurcat singur, rămânând foarte solid. Ce urmează? Este foarte simplu, nu mai am voie să pierd. O înfrângere şi mă întorc acasă. Dar aşa este în fiecare săptămână, de 20 de ani, nu se poate spune că descopăr o situaţie nouă".
În grupa Andre Agassi, meciuri care se vor disputa luni, vor avea loc primele două meciuri: Daniil Medvedev (4 ATP) - Stefanos Tsitsipas (6 ATP) și Rafael Nadal (1 ATP) - Alexander Zverev (7 ATP).Turneul Campionilor are loc în perioada 10-17 noiembrie. Anul trecut, finala s-a disputat între Alexander Zverev și Novak Djokovic, germanul fiind triumfător.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
IERI LA 08:58
Tenis
Roger Federer, nerăbdător să revină în competiții! Ce spune despre parcursul lui Djokovic din 2021
20/09/2021 LA 14:17