Novak Djokovic, contrazis de fostul antrenor al lui Agassi & Murray: "Cel mai bun din ultimii 50 de ani"

Novak Djokovic a transmis la Turneul Campionilor că 2023 e unul dintre cei mai buni ani ai săi, dar nu cel mai bun. Brad Gilbert, actualul antrenor al lui Coco Gauff și fost antrenor al unor jucători precum Agassi, Roddick sau Murray, l-a contrazis pe sârb.

Novak Djokovic, Turneul Campionilor

Credit imagine: Getty Images

"Să câștigi trei Grand Slam-uri, să fii în finala celui de-al patrulea și să te gândești că nu este cel mai bun sezon al meu, este o situație destul de plăcută", a declarat Novak Djokovic, zâmbind după victoria împotriva lui Holger Rune, care i-a asigurat locul 1 în lume la sfârșitul sezonului, obiectiv pe care spera să-l obțină în fața lui Alcaraz.
picture

Betano - Torino - Turneul Campionilor

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Turneul Campionilor de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
"Este unul dintre cei mai buni ani. Nu aş spune că e cel mai bun, dar e unul dintre cei mai buni. Categoric este unul dintre cele mai bune sezoane. Am mai avut şi în alţi ani când am câştigat trei turnee de Grand Slam într-un sezon, în 2011 şi 2015. În acei ani, am câştigat mai multe meciuri. Am jucat mai multe meciuri şi m-am simţit foarte dominant pe circuit", a mai spus sârbul la Torino.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, contrazis de fostul atrenor al lui Agassi & Murray

Brad Gilbert, fost ocupant al locului 4 ATP, fost antrenor al lui Andre Agassi și Andy Roddick sau Andy Murray, acum alături de Coco Gauff, a dus la un alt nivel dezbaterea, spunând că acesta este cel mai bun sezon din ultimii 50 de ani pentru un jucător: "Pentru cea de-a 50-a aniversare a clasamentului ATP:
Incredibil... al 8-lea sezon ca număr 1 mondial, 27 de victorii și o înfrângere în Grand Slam-uri, a ratat 4 turnee Masters 1000 (Indian Wells, Miami, Toronto și Shanghai, n.r.), nu a mai pierdut înaintea unei finale din luna mai și are 36 de ani. Aș spune că acesta este probabil cel mai bun sezon pentru un jucător din circuitul masculin din ultimii 50 de ani", a scris antrenorul american pe Twitter.
Turneul Campionilor, care se desfãșoarã în perioada 12 – 19 noiembrie, poate fi urmãrit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo