Sinner, 10 milioane de euro în 29 de zile? Jannik poate încheia 2024 cu câștiguri absolut fabuloase

Jannik Sinner este la un pas de finala Turneului Campionilor, acolo unde e mare favorit la trofeu după ce contracandidații săi au fost eliminați. Italianul poate încheia anul 2024 cu câștiguri fabuloase și poate ajunge la peste 10 milioane de euro încasați în ultimele 29 de zile.

ATP Shanghai : Highlights - Sinner v Djokovic (SNTV)

Sursa video: Eurosport

Jannik Sinner s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor după un parcurs perfect în grupe, cu victorii în fața lui De Minaur, Tayl Fritz și Daniil Medvedev. Italianul evoluează în această seară, de la 21:30, împotriva lui Casper Ruud pentru un loc în marea finală.
Taylor Fritz s-a calificat deja în marea finală, după ce a produs surpriza cu Alexander Zverev, cel care va încheia anul pe locul 2 ATP. Sinner e mare favorit la trofeu și mai are de trecut doar două hopuri până la premiul cel mare.
Potrivit Gazzetta dello Sport, Sinner poate încasa 4.630.000 de euro dacă termină Turneul Campionilor cu victorii pe linie și ar ajunge la peste 10 milioane de euro încasați în ultimele 29 de zile.
Pe 19 octombrie Sinner a jucat și a câștigat finala Six Kings Slam de la Riad, Arabia Saudită,un turneu demonstrativ, unde a fost recompensat cu 5,5 milioane de euro (echivalentul a 6 milioane de dolari).  
În cazul în care obține trofeul la Turneul Campionilor, Jannik ar ajunge la 10,1 milioane de euro câștigați în doar 29 de zile. Astfel, dacă devine campion la Torino, Sinner va încheia sezonul cu peste 21 de milioane de euro câștiguri, dintre care 16 milioane din turneele oficiale.
În ceea ce privește câștigurile, Sinner s-ar apropia de ceea ce a reușit Novak Djokovic în 2015, sârbul încasând atunci 16,85 milioane de euro. În topul câștigurilor all-time, Sinner l-a depășit pe Stefanos Tsitsipas și a pătruns în top 10 cu 32,2 milioane de euro câștigați de-a lungul carierei. Liderul acestui clasament este Djokovic, cu 175 de milioane de euro, urmat de Rafa Nadal (127 de milioane) și Roger Federer (124 de milioane de euro).

Jannik Sinner, după parcursul perfect din grupe la Turneul Campionilor

Jannik Sinner a încheiat perfect faza grupelor de la Turneul Campionilor, după ce a câștigat și cel de-al treilea meci din grupa "Ilie Năstase". Italianul s-a impus în această seară, în două seturi, în fața lui Daniil Medvedev, scor 6-3, 6-4, după o oră și 15 minute de joc.
Liderul mondial s-a calificat, astfel, în semifinale de pe primul loc al grupei. El obținuse biletele pentru penultimul act al competiției, după victoria lui Taylor Fritz în fața lui Alex De Minaur.
După ce l-a învins pentru a noua oară în carieră pe Medvedev, liderul mondial a vorbit despre parcursul său perfect de la Torino. Sinner a fost întrebat cum a reușit să obțină rezultate atât de bune în această săptămână.
"Nu știu (n.r. cum a reușit să câștige 3 meciuri consecutive fără set pierdut în fața unor jucători de top 10 ATP). Sunt aici, știu ce am realizat anul acesta. Încerc să pășesc pe teren cu o mentalitate bună. Am o echipă grozavă în spate. Am oameni frumoși în jurul meu care mă susțin zilnic, ceea ce pentru mine este și mai important.
În ceea ce privește tenisul, încerc să mă bucur de el aici cel puțin cât sunt pe teren. Când sunt în afara terenului, încerc să mă pregătesc în cel mai bun mod posibil înainte de fiecare meci. Atmosfera este uimitoare. Încerc doar să joc niște tenis bun", a declarat Jannik Sinner.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo