Carlos Alcaraz, în al 9-lea cer, după ce și-a asigurat locul 1 ATP la final de an și a egalat o performanță care era unică în istorie:"Înseamnă enorm"

Carlos Alcaraz a terminat faza grupelor de la Turneul Campionilor cu victorii pe linie, după ce l-a învins pe Lorenzo Musetti. Astfel, ibericul și-a asigurat locul 1 ATP la final de an și a devenit abia al doilea jucător din istorie care bifează această performanță de două ori înainte de a împlini 23 de ani. Carlitos a fost copleșit de emoții la final, spunând că e mândru de ceea ce a realizat.

Fotbalul: Povestea mea - Bogdan Stelea: "Mi-a plăcut să apăr fără mănuși"

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz a mers la Turneul Campionilor având în minte un obiectiv clar, acela de a-și asigura locul 1 ATP la final de sezon. Ibericul știa că pentru acest lucru trebuie să obțină 3 victorii la Torino și a reușit să le bifeze încă din faza grupelor. După ce a trecut în primele două meciuri de Alex De Minaur și Taylor Fritz, elevul lui Juan Carlos Ferrero l-a învins și pe Lorenzo Musetti.
Italianul a făcut față doar în primul set, pe care l-a pierdut la limită, după care meciul a curs într-o singură direcție. Alcaraz s-a impus cu 6-4, 6-1 și e sigur că nu mai poate pierde locul 1 în lume nici dacă va fi eliminat în semifinale, iar Jannik Sinner își va apăra trofeul.
Odată cu îndeplinirea acestui obiectiv, Carlos Alcaraz a bifat o performanță care era unică în istoria tenisului până în acest an. Murcianul a devenit doar al doilea jucător din istorie care încheie un sezon pe locul 1 în lume de două ori înainte de a împlini 23 de ani. Primul a fost Lleyton Hewitt, care a terminat două sezoane la rând ca lider mondial când era încă foarte tânăr, în 2001 și 2002.

Carlos Alcaraz, eliberat de presiune, după victoria cu Musetti de la Turneul Campionilor, care i-a asigurat locul 1 ATP la final de an: "Înseamnă enorm pentru mine"

După succesul cu Musetti, Alcaraz a fost copleșit de emoții, recunoscând că a termina sezonul în fruntea ierarhiei mondiale a fost un obiectiv foarte important pentru el, pe care și l-a fixat abia la jumătatea sezonului, pentru că în prima parte nu visa la așa ceva, întrucât Sinner părea de neoprit.
"Sincer, să fiu pe locul 1 la final de an înseamnă enorm pentru mine. Primul loc la sfârșitul anului este întotdeauna un obiectiv. Ca să fiu sincer, la începutul anului vedeam pe primul loc foarte departe. Jannik era acolo, câștigând aproape fiecare meci pe care îl jucase. De la mijlocul sezonului până acum mi-am propus să ajung pe primul loc, pentru că am crezut că e posibil. Am avut șansa să joc un tenis grozav în multe turnee la rând, pentru a mă apropia de Jannik. În ultimele 3 sau 4 turnee m-am luptat față în față cu Jannik pentru acest loc și în cele din urmă l-am obținut. Pentru mine, înseamnă totul. E rodul muncii pe care am depus-o în fiecare zi pe parcursul întregului sezon. Suișuri și coborâșuri, reveniri... Sunt foarte mândru de echipa mea și de mine.", a spus Carlitos.
Odată ce și-a asigurat locul 1 în lume la final de an, Carlos Alcaraz se poate concentra exclusiv pe Turneul Campionilor, pe care încă nu l-a câștigat niciodată în cariera sa. Victoria lui contra lui Musetti a fost o veste mare și pentru Alex De Minaur, care a avansat în semifinale de pe locul 2, deși a câștigat un singur meci. Australianul, care inițial nu știa că mai are vreo șansă la calificare, va avea o misiune infernală în continuare, deoarece se va duela în penultimul act cu Jannik Sinner, deja sigur de locul 1 în cealaltă grupă.
Adversarul lui Carlos Alcaraz din semifinalele de la Torino se va stabili vineri, în urma partidei Alexander Zverev - Felix Auger-Aliassime, care vor lupta pentru locul 2 în grupa "Bjorn Borg".
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie, de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo