Carlos Alcaraz se teme să nu fie "dărâmat" de emoții la Turneul Campionilor! Anunțul ibericului, după victoria cu Fritz: "Voi încerca să mă controlez"

Eurosport on Google

Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz, scor 6-7, 7-5, 6-3, și este aproape calificat în semifinale la Turneul Campionilor și la o victorie distanță de a-și asigura locul 1 în lume la final de an. Ibericul a recunoscut că meciul cu Musetti de peste două zile va fi foarte important pentru el și speră că emoțiile nu îl vor copleși astfel încânt să rateze îndeplinirea obiectivului.

Fotbalul: Povestea mea - Bogdan Stelea "Cel mai important moment al carierei? L-am oprit pe Hagi"

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz a avut un meci infernal în etapa a doua a fazei grupelor de la Turneul Campionilor, contra lui Taylor Fritz. Ibericul nu a jucat strălucitor și s-a aflat în mare dificultate la mijlocul setului secund, însă a reușit să se adune și să întoarcă soarta partidei, obținând o victorie care îl aduce foarte aproape de îndeplinirea obiectivului de a termina anul pe locul 1 în clasamentul ATP.
Ibericul a făcut primul break al meciului, în game-ul 3, dar imediat și-a pierdut serviciul și apoi s-a mers cap la cap până în tie-break, unde Fritz a fost jucătorul dominant și actul de deschidere a mers în dreptul său. Alcaraz nu și-a revenit și americanul a avut două șanse de a face break în setul secund, ceea ce l-ar fi adus într-o poziție ideală pentru câștigarea partidei, dar le-a ratat pe ambele și din acel moment ibericul a preluat frâiele partidei.
Liderul ATP a câștigat setul secund și un break i-a fost suficient pentru a și-l adjudeca și pe cel de-al treilea, impunându-se cu scorul final de 6-7, 7-5, 6-3, după aproape 3 ore de luptă intensă.

Carlos Alcaraz speră că nu va fi copleșit de emoții în meciul cu Musetti de la Turneul Campionilor, care i-ar putea aduce locul 1 ATP la final de an

În urma succesului cu Fritz, Alcaraz este aproape calificat în semifinale la Turneul Campionilor, dar, mai important, este la o victorie distanță de a-și asigura locul 1 mondial la final de sezon. Ibericul are o variantă din două pentru îndeplinirea acestui obiectiv: să-l învingă pe Lorenzo Musetti în ultimul meci din faza grupelor sau să piardă acel meci, dar să acceadă în semifinale, iar ulterior se califice în finală.
La interviul acordat pe teren imediat după triumful contra lui Fritz, Alcaraz a recunoscut că ziua de joi va fi una foarte importantă pentru el și speră că-și va putea controla emoțiile în duelul cu Musetti.
"Sincer, încerc să nu mă gândesc la asta (n.r. la faptul că o victorie cu Musetti l-a asigura de locul 1 la final de an). Evident, va fi un meci foarte important pentru mine. Voi încerca să nu las nervii să-mi facă probleme în acel meci. Voi încerca să-mi controlez emoțiile, să mă controlez pe mine însumi. Mă voi gândi la obiectivele mele din acel meci. Voi încerca să mă simt mult mai bine decât astăzi cu loviturile, cu serviciul, cu tot. Evident, va fi o zi importantă. Acum mă voi bucura de această victorie și voi încerca să mă odihnesc cât mai mult posibil pentru a fi pregătit pentru meciul următor.", a spus Alcaraz.
Grație victoriei de astăzi, Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător din acest secol care ajunge la 50 de succese contra jucătorilor de top 10. Ibericul a avut nevoie de 73 de meciuri pentru a atinge această bornă, la fel ca marele Rafa Nadal, însă "Matadorul" era ceva mai în vârstă când a bifat această performanță. În toată istoria Erei Open, doar Boris Becker (71) și Jimmy Connors (69) au avut nevoie de mai puține partide pentru a înregistra 50 de victorii la adversari din top 10 ATP.
În privința parcursului său de la Turneul Campionilor, Carlos Alcaraz nu prea are cum să mai rateze accederea în semifinale. Dacă Alex De Minaur îl învinge în această seară pe Lorenzo Musetti, ibericul va fi sigur de accederea în careul de ași de pe primul loc în grupă, ceea ce va duce probabil la evitarea lui Jannik Sinner în penultimul act. Dacă Musetti va ieși învingător din duelul cu De Minaur, atunci Alcaraz va trebui să-l bată și pe italian pentru a fi sigur că termină primul în grupă.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie, de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo