Jannik Sinner, victorie fără emoții la debutul în Turneul Campionilor! Auger-Aliassime a avut probleme medicale
Eurosport on GoogleJannik Sinner a câștigat primul meci din faza grupelor de la Turneul Campionilor. Italianul a trecut în două seturi de Felix Auger-Aliassime, pe care l-a mai învins și în urmă cu circa o săptămână, în finala Masters-ului de la Paris. În timpul partidei de la Torino, canadianul s-a confruntat cu probleme la piciorul stâng.
Alcaraz, debut victorios la Turneul Campionilor: s-a impus în 2 seturi cu De Minaur (SNTV)
Sursa video: SNTV
Jannik Sinner a debutat cu o victorie, în această seară, la Turneul Campionilor, în cel de-al doilea meci din prima etapă a grupei B. Italianul l-a învins la Torino, în fața propriilor suporteri, în două seturi, pe Felix Auger-Aliassime, cu scorul de 7-5, 6-1, după o oră și 38 de minute de joc.
Meciul a început într-o manieră extrem de echilibrată, în primul set cei doi sportivi împărțindu-și primele 11 game-uri. Doar două game-uri au fost disputate îndelung, celelalte fiind câștigate cu maxim două puncte pierdute.
La scorul de 6-5, Sinner a reușit să facă primul break al partidei și și-a adjudecat setul, evitând să ajungă în tiebreak. Trebuie menționat, însă, că pe finalul primei părți a jocului, Auger-Aliassime a resimțit dureri la picior, iar între seturi a mers la vestiar pentru a se reface.
Problemele fizice ale canadianului și-au pus amprenta pe jocul acestuia în setul 2, în care a pierdut 3 game-uri la rând. Ulterior, sportivul de pe locul 8 ATP a cerut un timeout medical, iar apoi a revenit pe teren, reușind să câștige următorul game pe propriul serviciu.
Sinner nu i-a dat, însă, prea multe alte șanse, iar Auger-Aliassime nu a forțat, nedorind să-și agraveze probleme la picior. Italianul a pus, astfel, capăt jocului în două seturi.
Sinner conduce cu 4-2 în meciurile directe cu Auger-Aliassime
Aceasta a fost cea de-a șasea confruntare directă între cei doi tenismeni, care s-au mai întâlnit în această lună, în urmă cu circa o săptămână, în finala Masters-ului de la Paris, unde italianul s-a impus cu 6-4, 7-6 (4).
În cea de-a doua etapă a grupelor ATP Finals, Sinner va juca împotriva lui Alexander Zverev, care l-a învins ieri pe Ben Shelton, scor 6-3, 7-6 (6). Americanul va fi următorul adversar al lui Auger-Aliassime. Cele două partide vor avea loc miercuri.
Mâine, la Torino, se vor juca partidele din cea de-a doua etapă a grupei A, urmând a sta față în față Carlos Alcaraz și Taylor Fritz, respectiv Lorenzo Musetti și Alex De Minaur.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie, de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2231.png)
7
6
5
1
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)