Novak Djokovic "aruncă în aer" Turneul Campionilor! Anunţul făcut de sârb
Publicat 05/11/2025 la 08:43 GMT+2
Novak Djokovic menţine suspansul privind prezenţa sa la Turneul Campionilor, anunțând că informaţia potrivit căruia va fi prezent la ATP Finals, de la Torino, e falsă. Sârbul se va decide dacă participă sau nu la turneul care aduce faţă în faţă cei mai buni 8 jucători ai anului după Atena.
Fotbalul: Povestea mea - Florin Bratu: "Așa s-a născut porecla Mitraliera"
Sursa video: Eurosport
În câteva zile începe Turneul Campionilor (9-14 noiembrie), iar președintele Federației de tenis din Italia, Angelo Binaghi, a dezvăluit ieri că Novak Djokovic, cel mai titrat jucător din istorie, va fi prezent în Piemont.
"Avem confirmarea că Djokovic va juca la Torino", a anunţat italianul.
Nimic mai fals, susţine sportivul din Balcani, care, după ce a trecut aseară de Tabilo, 7-6, 6-1, în optimi la Atena (turneu unde evoluează pentru că deţine licenţa, altfel cu siguranţă sârbul ar fi spus "pas" unei competiţii de ATP 250 în acest moment al sezonului), a venit cu o declaraţie total neaşteptată.
"Nu știu de unde a obținut Binaghi aceste informații. Cu siguranță nu de la mine sau de la echipa mea. Voi lua o decizie la sfârșitul acestui turneu", a spus Nole, de la Atena.
Faptul că Djokovic va decide atât de târziu dacă participă sau nu la Turneul Campionilor poate da peste cap grupele
Sârbul vrea probabil să se verifice în partidele următoare, pentru a şti exact la ce nivel este şi dacă are vreo şansă să facă o figură frumoasă la Torino. Cu Sinner într-o formă fabuloasă (a câştigat Viena şi Paris şi are 26 de succese la rând pe hardul indoor), probabil nu se pune problema ca Nole să câştige ATP Finals, dar sârbul vrea să fie sigur că poate fi competititv. El se va întoarce pe teren în capitala Greciei, pentru duelul cu Nuno Borges, joi, în cel mai aşteptat duel al sferturilor de finală.
Marea problemă legată de incertitudinea prezenţei lui Nole la Torino ţine de tragerea la sorţi, care va avea loc astăzi. Pe 4 în ATP Race, sârbul face parte din urna a doua, alături de Zverev, țintarul fiind stabilit în funcţie de acest clasament, după modelul împerecherii: într-o urnă va fi locul 1, în cealaltă locul 2, într-una locul 3, în cealaltă locul 4, etc. Astfel, o eventuală retragere ulterioară tragerii la sorţi de azi ar însemna că locul 9 (poziţie ocupată acum de Musetti, dar italianul poate trece de Auger-Aliassime dacă se impune la Atena) i-ar lua locul sârbului, determinând dezechilibrarea grupelor.
Concret, am putea să asistăm la o grupă formată din Sinner, Zverev, Fritz şi De Minaur şi la una care să îi aibă în componenţă pe Alcaraz, Shelton, Musetti şi Auger-Aliassime. În mod evident, prima ar fi mult mai puternică.
Novak Djokovic a câştigat Turneul Campionilor de 7 ori (lider absolut, cu un trofeu mai mult decât Federer), ultima oară impunându-se în 2023, după ce a trecut de Alcaraz şi Sinner în fazele eliminatorii (6-3, 6-2, respectiv 6-3, 6-3). În 2024, el s-a calificat de asemenea pentru competiţie, dar a renunţat să participe, anunţându-şi însă decizia din timp.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo