Swiatek are 4.000 de puncte în plus faţă de următoarea clasată, estoniana Anett Kontaveit, podiumul fiind completat de grecoaica Maria Sakkari, aflată la 136 de puncte de baltică.
Americancele Jessica Pegula (aflată acum pe locul 7) şi Danielle Collins (8) au făcut rocada faţă de săptămâna trecută.
Croata Petra Martic, campioană în acest weekend la Lausanne, a reuşit un salt de 30 de locuri şi se află pe 55, în timp ce americanca Bernarda Pera, care a cucerit titlul la Budapesta, a urcat 49 de poziţii şi ocupă locul 81.
National Bank Open
De la suspendarea pentru dopaj, la cea mai în formă jucătoare! Metamorfoza lui Haddad Maia
ACUM O ORĂ
România are cinci reprezentante în top 100: Simona Halep se menţine pe 16, Sorana Cîrstea a urcat un loc şi e pe 33, Irina Begu a progresat patru poziţii şi este pe 45, Jaqueline Cristian a urcat trei locuri şi se află pe 62, iar Elena-Gabriela Ruse a urcat şi ea trei poziţii, fiind acum pe 69.
La dublu, Monica Niculescu este pe 40, o treaptă mai sus ca săptămâna trecută, Gabriela Ruse staţionează pe 55, Raluca Olaru a urcat patru locuri şi e pe 58, în timp ce Irina Bara a coborât (patru poziţii) pe 61.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 8.336 puncte
2 (2). Anett Kontaveit (Estonia) 4.326
3 (3). Maria Sakkari (Grecia) 4.190
4 (4). Paula Badosa (Spania) 4.030
5 (5). Ons Jabeur (Tunisia) 4.010
6 (6). Arina Sabalenka (Belarus) 3.267
7 (8). Jessica Pegula (SUA) 3.087
8 (7). Danielle Collins (SUA) 3.022
9 (9). Garbine Muguruza (Spania) 2.886
10 (10). Emma Răducanu (Marea Britanie) 2.717
...........................................................................
16 (16). Simona Halep 2.415
33 (34). Sorana Cîrstea 1.330
45 (49). Irina-Camelia Begu 1.134
62 (65). Jaqueline Cristian 898
69 (72). Elena-Gabriela Ruse 838
110 (108). Ana Bogdan 615
125 (120). Irina Bara 525
135 (135). Mihaela Buzărnescu 469
144 (147). Gabriela Lee 427
172 (176). Alexandra Cadanţu-Ignatik 365
251 (253). Cristina Dinu 259
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Elise Mertens (Belgia) 5.660 puncte
2 (2). Shuai Zhang (China) 5.650
3 (3). Katerina Siniakova (Cehia) 5.615
4 (4). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.220
5 (5). Veronika Kudermetova (Rusia) 5.150
6 (6). Coco Gauff (SUA) 5.055
7 (7). Barbora Krejcikova (Cehia) 4.366
8 (8). Samantha Stosur (Australia) 4.071
9 (9). Ena Shibahara (Japonia) 3.890
10 (10). Desirae Krawczyk (SUA) 3.670
..............................................................
40 (41). Monica Niculescu 1.900
55 (55). Elena-Gabriela Ruse 1.394
58 (62). Raluca Olaru 1.310
61 (57). Irina Bara 1.275

Daniil Medvedev

Credit imagine: AFP

Nicio schimbare în ATP, în această săptămână

Nicio schimbare nu s-a produs, faţă de săptămâna trecută, în primele zece poziţii ale clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), publicat luni.
Rusul Daniil Medvedev este lider în continuare, urmat de germanul Alexander Zverev şi spaniolul Rafael Nadal, în timp ce sârbul Novak Djokovic, recent câştigător al titlului la Wimbledon, se menţine pe şapte.
Argentinianul Francisco Cerundolo, care a cucerit primul său titlu ATP în weekend, la Bastad, a reuşit un salt de 9 locuri şi se află pe 30 în lume.
În schimb, americanul Maxime Cressy, care a câştigat titlul la Newport (primul din cariera sa), a urcat 8 poziţii şi se află pe locul 33 în ierarhia mondială.
Tânărul Nicholas David Ionel este cel mai bun jucător român al momentului, ocupând locul 305.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Daniil Medvedev (Rusia) 7.775 puncte
2 (2). Alexander Zverev (Germania) 6.850
3 (3). Rafael Nadal (Spania) 6.165
4 (4). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.045
5 (5). Casper Ruud (Norvegia) 4.890
6 (6). Carlos Alcaraz (Spania) 4.845
7 (7). Novak Djokovic (Serbia) 4.770
8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 3.540
9 (9). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.445
10 (10). Jannik Sinner (Italia) 3.185
.......................................................
305 (311). Nicholas David Ionel 156
316 (310). Filip Cristian Jianu 149
326 (330). Marius Copil 142
429 (434). Ştefan Paloşi 94
430 (428). Cezar Creţu 92
517 (527). Bogdan Ionuţ Apostol 60
563 (579). Nicolae Frunză 51
572 (574). Gabi Adrian Boitan 49
581 (597). Sebastian Gima 46
610 (631). Călin Manda 39
...
Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Joe Salisbury (Marea Britanie) 7.530 puncte
2 (2). Rajeev Ram (SUA) 7.280
3 (3). Horacio Zeballos (Argentina) 5.325
4 (4). Marcel Granollers (Spania) 5.175
5 (6). Neal Skupski (Marea Britanie) 5.115
6 (5). Wesley Koolhof (Olanda) 5.060
7 (8). Marcelo Arevalo (El Salvador) 4.670
8 (7). Mate Pavic (Croaţia) 4.600
9 (10). Jean-Julien Rojer (Olanda) 4.510
10 (11). Nikola Mektic (Croaţia) 4.350
...........................................................
134 (144). Victor Vlad Cornea 587
292 (297). Alexandru Jecan 211
390 (341). Cezar Creţu 139
457 (562). Florin Mergea 113
Sursa: Agerpres
National Bank Open
Simona Halep, moment "neortodox" la Toronto: "Poate nu arată bine, dar mă ajută"
ACUM 2 ORE
National Bank Open
Experții nu au dubii! Cine cred că va câștiga finala de la Toronto dintre Halep și Haddad Maia
ACUM 2 ORE