Nadal, salt uluitor în clasamentul ATP, de peste 100 de poziții, după calificarea în finala de la Bastad
Rafael Nadal s-a calificat sâmbătă în finala turneului de la Bastad, după ce l-a învins în 3 seturi pe Duje Ajdukovic (locul 130 ATP). Ibericul va lupta, astfel, pentru a doua oară în carieră, pentru trofeul competiției suedeze, iar parcursul său e răsplătit cum se cuvine în clasamentul mondial.
Rafael Nadal, Bastad 2024
Credit imagine: Twitter
Spaniolul Rafael Nadal, fost număr unu mondial al tenisului masculin, l-a învins sâmbătă pe croatul Duje Ajdukovic în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, şi s-a calificat în finala turneului ATP 250 pe zgură din oraşul suedez Bastad.
Nadal, acum locul 261 în clasamentul ATP, s-a impus la capătul a două ore şi 12 minute de joc în faţa lui Ajdukovic, locul 130 ATP, venit din calificări. În sferturi, spaniolul avusese un meci-maraton, de trei ore şi 59 de minute, împotriva argentinianului Mariano Navone. Nadal va juca în finala de la Bastad cu portughezul Nuno Borges (51 ATP), care l-a învins pe argentinianul Thiago Tirante (121 ATP) în minimum de seturi, scor 6-3, 6-4.
CITEȘTE ȘI:
- DJOKOVIC, APĂRAT DE UN ADVERSAR DIN ATP! "E OPUSUL IMAGINII TICĂLOASE PE CARE I-AU CREAT-O!"
- RODDICK A SCHIMBAT TABERELE ÎN PRIVINȚA LUI DJOKOVIC, DUPĂ EȘECUL DE LA WIMBLEDON: "E INCREDIBIL CĂ A REUȘIT ASTA!"
Nadal, salt uluitor în clasamentul ATP, de peste 100 de poziții, după calificarea în finală la Bastad
Nadal a beneficiat de un wild card în Suedia pentru a pregăti turneul din cadrul Jocurilor Olimpice, de la Roland Garros, unde va participa atât la simplu, cât şi la dublu, alături de Carlos Alcaraz (27 iulie - 4 august). Parcursul de la Bastad e fără doar și poate extrem de important pentru "Matador", care se regăsește în prezent pe locul 261 ATP.
Datorită calificării în ultimul act, Rafael Nadal a urcat în clasamentul LIVE până pe locul 160 și se apropie furtunos acolo unde îi este locul, între primii 100 de jucători din ierarhia mondială. Dacă Nadal îl învinge duminică pe Borges, atunci el va urca până pe locul 135 ATP. Niciodată nu s-au înfruntat cei doi în circuitul mondial masculin.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2223.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
6
6
3
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)