Novak Djokovic a anunțat care e recordul pe care și-ar dori să îl bată! Locul 1 ATP, capitol închis
Publicat 24/03/2025 la 12:05 GMT+2
Novak Djokovic a devenit omul cu cele mai multe succese din istoria turneelor de ATP 1000, iar acum gândul îi zboară către recordul de turnee câștigate, care îi aparține legendarului Connors. Deși îi va fi greu să atingă borna setată de american, sârbul a dezvăluit că se gândește la acel record.
MIAMI GARDENS, FLORIDA - MARCH 23: Novak Djokovic of Serbia celebrates a point against Camilo Ugo Carabelli of Argentina during Day 6 of the Miami Open at Hard Rock Stadium on March 23, 2025 in Miami Gardens, Florida. (Photo by Al Bello/Getty Images)
Credit imagine: Getty Images
Tenismanul sârb Novak Djokovic a stabilit un nou record de victorii la turneele ATP Masters 1.000, cu 411 succese, după ce s-a impus duminică în faţa argentinianului Camilo Ugo Carabelli, cu 6-1, 7-6 (7/1), în turul al treilea la Miami Open .Djokovic îl egalase pe fostul său mare rival Rafael Nadal prin victoria de vineri, contra australianului Rinky Hijikata.
''Este o onoare să stabilesc o nouă bornă, să dobor un nou record. Întotdeauna există o miză, aproape de fiecare dată când joc şi bineînţeles că mă motivează să joc bine în continuare'', a declarat Djokovic pentru în conferinţa de presă.
Acum, următorul record "vânat" de cel mai titrat jucător din istorie este cel de titluri ATP, care îi aparține lui Jimmy Connors (109). Novak are în acest moment "doar" 99 și e conștient că, având în vedere vârsta sa, borna americanului nu va fi deloc ușor de atins.
"Ai putea spune că ăsta e un obiectiv important, da. Ar fi incredibil să dețin acel record, desigur. Connors este un om pe care îl admir și pe care îl respect din toată inima. Întotdeauna m-a susținut foarte mult în public, astfel că îi sunt recunoscător. Ar fi incredibil să mă apropii de el și să îl egalez. Desigur, probabil că este ceva mai dificil pentru mine acum decât a fost acum câțiva ani, pentru că nu mai joc la fel de mult. O iau pas cu pas și sunt fericit că încă mă bucur de tenis și pot juca la un nivel ridicat", a mai spus Djokovic.
Fotoliul de lider mondial, capitol închis pentru Novak Djokovic
Dacă recordul lui Connors nu e complet exclus să cadă, Nole dorindu-și probabil să joace până după Jocurole Olimpice de la Los Angeles, revenirea pe locul 1 mondial (e de departe jucătorul cu cele mai multe săptămâni la poziția de onoare) nu mai e un obiectiv. La aproape 38 de ani, sârbul evoluează foarte puțin, pentru a se proteja pentru competițiile importante, astfel că nu mai are cum să puncteze constant în clasament, așa cum o fac Sinner, Alcaraz sau Zverev.
"Au fost vremuri diferite, cu obiective diferite. Înainte, mi-am stabilit programul într-un mod în care am jucam mult, eram mai tânăr. Mă gândeam la puncte, unde trebuie să mă "apăr". Acum, încerc să îmi construiesc forma pentru turneele majore, așa că nu mai pot deveni numărul unu mondial", a spus Nole.
Pentru un loc în sferturile de finală, Novak Djokovic se va duela cu italianul Lorenzo Musetti, cel care nu mai legase două victorii de la Australian Open. În 16-imi, italianul a reușit o victorie în decisiv cu Felix Auger Aliassime. Djokovic și Musetti s-au întâlnit de 8 ori până în prezent, sârbul pierzând o singură dispută (în 2023, la Monte Carlo). Anul trecut, Lorenzo a fost adversarul cel mai des întâlnit de Novak: chiar dacă a evoluat în puține turnee, cel mai titrat jucător din istorie l-a avut de 4 ori oponent pe Musetti.
Rezultatele înregistrate duminică în turul al treilea de la Miami:
- Gael Monfils (Franţa) - Jaume Munar (Spania) 7-5, 5-7, 7-6 (7/1)
- Sebastian Korda (SUA/N.24) - Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.9) 7-6 (7/4), 6-3
- Lorenzo Musetti (Italia/N.15) - Felix Auger-Aliassime (Canada/N.18) 4-6, 6-2, 6-3
- Novak Djokovic (Serbia/N.4) - Camilo Ugo Carabelli (Argentina) 6-1, 7-6 (7/1)
- Casper Ruud (Norvegia/N.5) - Alejandro Tabilo (Chile/N.30) 6-4, 7-6 (7/4)
- Francisco Cerundolo (Argentina/N.23) - Tommy Paul (SUA/N.12) 6-2, 7-6 (7/4)
- Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.14) - Karen Hacianov (Rusia/N.22) 6-7 (3/7), 6-4, 7-5
- Brandon Nakashima (SUA/N.31) - David Goffin (Belgia) 6-3, 6-7 (5/7), 6-3
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo