Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic a anunțat următorul turneu la care va participa, după ce nu a putut intra în SUA

Alex Masgras

Actualizat 11/03/2022 la 11:44 GMT+2

Novak Djokovic nu a putut intra în Statele Unite ale Americii, astfel încât nu va evolua la primele două turnee ATP Masters 1000 ale anului, Indian Wells și Miami Open. Pe site-ul său, fostul număr 1 mondial a anunțat că următorul turneu la care va participa va fi cel de la Monte-Carlo, turneu care dă startul sezonului de zgură, în perioada 10-17 aprilie 2022.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic își îndreaptă atenția către sezonul de zgură, după ce nu a putut intra în Statele Unite ale Americii, acolo unde au loc primele două turnee ATP Masters 1000 ale anului, Indian Wells și Miami Open. Fostul număr 1 mondial a anunțat pe site-ul său că următorul turneu la care va participa este turneul ATP Masters 1000 de la Monte-Carlo.
"Novak va începe sezonul 2022 de zgură la Monte-Carlo, acolo unde a câștigat titlul Masters 1000 de două ori, în 2013 și 2015", se arată pe site-ul sârbului.
Astfel, Djokovic va începe pregătirea pentru apărarea titlului câștigat anul trecut la Roland Garros odată cu debutul sezonului de zgură de la Monte-Carlo.
Citește și:

Novak Djokovic a anunțat că va participa la Monte-Carlo

Novak Djokovic nu a putut intra în Statele Unite ale Americii din cauza faptului că nu este vaccinat împotriva Covid-19. Și participarea sa la Monte-Carlo a fost pusă sub semnul întrebării în urmă cu câteva săptămâni, dar guvernul francez a relaxat restricțiile, astfel încât Djokovic poate participa la primul Masters pe zgură și, de asemenea, își poate apăra titlul câștigat la Roland Garros în 2021 în luna mai.
Sezonul trecut, Djokovic a fost eliminat încă din turul al treilea al turneului de la Monte-Carlo, după ce a fost învins de Daniel Evans. Turneul care se va desfășura în perioada 10-17 aprilie 2022 va fi al doilea turneul al lui Novak Djokovic din acest an, după cel de la Dubai. Acolo, Nole a fost eliminat în sferturile de finală de cehul Jiri Vesely.
În acest moment, Novak Djokovic se află pe locul 2 în clasamentul ATP, după ce a pierdut în luna februarie prima poziție a ierarhiei mondiale în fața lui Daniil Medvedev.
Turneul ATP Masters 1000 de la Indian Wells este transmis în România de Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo