Decizia de pe Arthur Ashe Stadium a făcut înconjurul lumii. Seria de 26 de victorii consecutive în sezon a lui Novak Djokovic a fost întreruptă nefiresc, printr-o descalificare. Un gest nesportiv, o răbufnire nervoasă a schimbat radical datele la o ediție a turneului de la US Open extrem de complicată din cauza pandemiei de coronavirus, lovită de retrageri, rezultate pozitive la COVID-19 și temeri ale sportivilor și sportivelor. Arbitra de scaun Aurelie Tourte l-a chemat de urgență pe terenul central pe arbitrul principal al turneului, Soeren Friemel, pentru a judeca un fapt evident: mingea trimisă fără adresă de Djokovic, din frustrare, a lovit o arbitră de linie. Cei doi au aplicat regulamentul la literă, în condițiile în care imaginile transmise într-o lume întreagă au arătat șocul puternic încasat de arbitra de linie, imagini "cu puternic impact emoțional", cum ar rula în buletinele de știri.
În trecut însă, același regulament extrem de strict și bine formulat nu a fost aplicat la fel de prompt. Evident, reacția arbitrei de linie, încovoiată la pământ, a contribuit la decizia luată de oficiali. Mats Wilander, Alex Corretja, Tim Henman, Greg Rusedski, Alexander Zverev și mulți alții au declarat că decizia luată a fost corectă și inevitabilă.
Vedem însă câteva cazuri în care incidente similare au fost trecute cu vederea.
Tenis
Simona Halep împlinește 30 de ani! Cum a fost anul 2021 pentru sportivă și ce urmează pentru ea
ACUM 31 MINUTE

1. Djokovic, iertat în finala de la Doha, în 2017

Solicitând să nu fie pedepsit atât de aspru la un Grand Slam, ci doar amendat, Novak Djokovic, 33 de ani, a adus ca argument în discuția cu oficialii americani recordul impecabil al carierei sale - fără vreo descalificare. Realitatea este însă puțin diferită față de cum a prezentat-o sârbul. În ianuarie 2017, Novak Djokovic a avut o răbufnire similară cu cea de duminică, în finala turneului ATP de la Doha disputată împotriva britanicului Andy Murray. Sârbul nu reușise să ajungă în timp util la o scurtă executată de Murray și, supărat, a trimis mingea în tribună, lovind un spectator. Arbitrul brazilian Carlos Bernardes i-a dat doar un avertisment lui Djokovic, iar sârbul a câștigat în cele din urmă finala cu 6-3, 5-7, 6-4 și trofeul.
"Dacă făceam eu așa ceva, aș fi fost descalificat și suspendat până în 2025", a comentat, ironic, australianul Nyck Kyrgios pe rețelele de socializare la momentul respectiv.

2. Simona Halep, păsuită în finala de la Madrid, tot în 2017

Simona Halep a făcut și ea un gest necugetat care era să o coste un trofeu, în finala turneului Premier Mandatory de la Madrid, din 2017. Pe final de set doi, la 7-5, 6-5, constănțeanca s-a înfuriat după un punct pierdut pe serviciul Kristinei Mladenovic, a dat cu racheta de pământ, reluările arătând că racheta a atins unul dintre copiii de mingi, aflat în mișcare la momentul respectiv. Copilul de mingi și-a văzut mai departe de sarcinile sale, nu a reclamat incidentul, iar Simona a scăpat cu un avertisment obișnuit acordat în situațiile în care jucătorii dau cu racheta de pământ, în locul unei descalificări. Halep a câștigat finala cu 7-5, 6-7(5), 6-2.

3. Guillermo Coria și-a pus mâinile în cap în semifinala din 2003, de la Roland Garros

Argentinianul Guillermo Coria a fost învins în acel an în semifinalele turneului de la Roland Garros, în minimum de seturi, de către olandezul Martin Verkerk. Partida celor doi a fost însă la un pas de a se încheia prematur, încă din tie-break-ul primului set: Coria a pierdut un punct important și a aruncat cu racheta după minge. Într-o clipită, Coria a realizat că racheta sa se îndreaptă cu viteză spre o fată din echipa de copii de mingi și imediat și-a pus mâinile în cap. Fata a reușit însă o eschivă, ferindu-și fața. Racheta i-a șters doar umărul fetei de 16 ani, iar Guillermo Coria s-a dus în viteză pentru a verifica cum se simte. După ce s-a convins că ea este bine, și-a scos tricoul și i l-a făcut cadou. Potrivit "The Guardian", în tot acest timp arbitrul francez Cédric Mourier a discutat la telefon cu arbitrul asistent al turneului, Fabrice Chouquet. Coria s-a așezat în scaunul său, în așteptarea lui Chouquet și a superviserului Norbert Peick, cu mina unui "condamnat", notau jurnaliștii britanici.
Guillermo Coria i-a convins pe oficiali când a explicat: "am aruncat racheta încercând să lovesc mingea, așa cum o fac de multe ori, dar racheta mi-a scăpat din mână. Nu am vrut să rănesc pe nimeni. A fost un accident". Oficialii au decis să îi dea doar un avertisment lui Coria, după ce s-au asigurat și ei că fata se simte bine, iar la finalul partidei argentinianul a fost amendat cu 2.000 de dolari. Un an mai târziu, Coria avea să ajungă în sfârșit în finală la Roland Garros, fiind învins de conaționalul Gaston Gaudio.

4. Incident și săptămâna trecută, la Western & Southern Open

Slovenul Aljaz Bedene a scăpat și el de o posibilă descalificare chiar săptămâna trecută, pe terenurile din New York, într-un meci din optimile de finală cu rusul Daniil Medvedev, la turneul Masters 1000 Western & Southern Open. După un punct pierdut, Bedene a trimis în înaltul tribunei o minge, iar ghinionul a făcut ca aceasta să îl lovească pe un cameraman. Acesta a făcut semn că este în regulă și că a fost un gest neintenționat, iar Bedene s-a ales doar cu avertisment, continuând partida. Medvedev s-a impus, 6-3, 6-3.

5. Naomi Broady a cerut descalificarea Jelenei Ostapenko

În ianuarie 2016, Naomi Broady i-a cerut arbitrului de scaun Blaze Trifunovski să o descalifice pe Jelena Ostapenko, într-un meci din Noua Zeelandă, de la ASB Classic, după ce racheta acesteia a zburat în aer și a lovit un copil de mingi. Americanca a fost convinsă că letona a aruncat racheta la nervi, însă arbitrul a acceptat explicația letonei că a fost pur și simplu un moment de neatenție în care a scăpat racheta.
Americanca s-a impus cu 4-6, 7-6, 7-5, însă a insistat asupra subiectului la conferința de presă de după meci: "A fost destul de evident că a aruncat racheta și a lovit un copil de mingi, ceea ce ar fi trebuit să ducă la descalificarea ei. Pe reluare, s-a văzut clar că racheta nu i-a alunecat Jelenei din mână, dar - așa-i în tenis, mergi după cum îți dictează arbitrul", a comentat Broady.

6. Hănescu, un caz aparte

În 2010, Victor Hănescu a fost protagonistul unui episod ciudat în turul trei, la Wimbledon. După un conflict aprins cu fanii germani ai lui Daniel Brands, pe Terenul 18, Hănescu a scuipat în direcția acestora, fiind avertizat de arbitrul meciului cu descalificarea. Hănescu i s-a plâns că a fost înjurat și, după ce a cedat deliberat și ostentativ câteva puncte sub forma unor duble greșeli, s-a retras de pe teren, la scorul de 0-3 în setul decisiv. Aflat pe locul 38 ATP la momentul respectiv, Hănescu irosise patru mingi de meci în setul trei.
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
25/09/2021 LA 06:40
Laver Cup
Laver Cup | Europa conduce cu 11-1, după o zi fantastică!
24/09/2021 LA 20:06