La turneul desfășurat în capitala Japoniei, Djokovic l-a învins pe Alexei Popyrin, locul 94 ATP. Campionul din acest an de la Australian Open și Wimbledon s-a impus după o oră și 25 de minute de joc, scor 6-4, 6-2. Poate surprinzător după accidentare, Djokovic s-a descurcat perfect pe serviciu și nu i-a oferit adversarului lui nicio șansă de break. În schimb, el a reușit break-ul în meci de trei ori.

Novak Djokovic se poate apropia de Nadal în cursa pentru Turneul Campionilor din Londra

Djokovic a arătat o formă foarte bună în condițiile în care de abia a revenit în competiții și a sugerat că are încă un cuvânt foarte important de spus în cadrul clasamentului ATP, dar și în cursa pentru Londra. Djokovic este al doilea calificat la Turneul Campionilor, după Rafael Nadal. Al treilea calificat este Roger Federer, iar pe locul 4, deja calificat, este Daniil Medvedev.
Tenis
Veste teribilă pentru Novak Djokovic! 2022 se anunţă cel mai greu an al carierei
ACUM 13 ORE
Novak Djokovic este în continuare liderul mondial din ATP, cu 9,865 de puncte, la o diferență de câteva sute de puncte de al doilea clasat, Rafael Nadal, care are 9,225 de puncte. Va exista cu siguranță o bătălie aspră pentru locul 1 la final de sezon. Dacă sârbul se impune la Tokyo la finalul acestei săptămâni, el va acumula încă 500 de puncte în ierarhia mondială, punctaj care va cântări greu în economia cursei din vârful clasamentului.

Novak Djokovic, cu gândul la o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 2020

Fiind la prima lui apariție la turneul de la Tokyo, Novak Djokovic vrea să se acomodeze cât mai mult cu putință la condițiile din Japonia. În 2020, la Olimpiada din Tokyo, sârbul țintește medalia de aur. Dacă va fi apt de joc la acel moment, Djokovic va fi fără îndoială unul dintre principalii favoriți pentru locul 1 la finalul JO 2020.
În turul al doilea la turneul de la Tokyo, Novak Djokovic va da peste japonezul Go Soeda, locul 133 ATP. Niponul în vârstă de 35 de ani, beneficiar al unui wild card, a trecut în primul tur de germanul Jan-Lennard Struff, locul 37 ATP, scor 4-6, 7-6, 6-3, după două ore și 18 minute de joc. În mod clar, Djokovic este marele favorit al duelului. Al doilea favorit al competiției de la Tokyo este croatul Borna Coric, cu 13 locuri mai jos în clasament față de Djokovic.
Tenis
McEnroe a dat verdictul! Cine crede că e vinovat în conflictul Djokovic - guvernul australian
ACUM 17 ORE
Australian Open
Jaqueline Cristian, prima victorie din carieră într-un turneu de Grand Slam
IERI LA 10:38