Novak Djokovic, anunţ uriaş! Cele mai mari frici ale fanilor săi, îndepărtate categoric
Publicat 08/11/2024 la 12:21 GMT+2
Novak Djokovic e în continuare extrem de motivat să facă performanţă, sârbul anunțând că va reveni în forţă, odată cu prima săptămână din 2025. Marele obiectiv al lui Nole va fi Australian Open, turneu pe care l-a dominat ca nimeni altul, adunând 10 titluri la Melbourne.
Novak Djokovic nach Verletzung nicht bei ATP Finals
Credit imagine: Getty Images
2024 a fost în primul rând despre medalia olimpică de aur, singura care îi lipsea din palmaresul impresionant sârbului. A cucerit-o, revenind în timp record după operaţia la genunchi, dar, per total, acest sezon nu a fost la nivelul standardelor setate de cel mai titrat jucător din istorie.
Sârbul venea după un an excelent, în care cucerise 3 Grand Slamuri (învins doar în finala Wimbledon 2023, de Alcaraz), dar în acest sezon nu a câştigat vreun turneu ATP. Mulţi se temeau că vârsta, dar şi retragerile marilor rivali, Nadal şi Federer, îl vor trage înapoi pe Djokovic, dar acesta pare să fie la fel de motivat, dorind cu orice preţ să doboare recordul lui Margaret Court de 24 de Grand Slamuri câştigate (cei doi împart în prezent această bornă).
Renunţarea la Turneul Campionilor, deşi obţinuse calificarea, a alimentat şi mai mult speculațiile privind prioritățile fostului număr unu mondial, însă acesta a ţinut să își linişteacă fanii.
Novak Djokovic, mai motivat ca niciodată să revină la cel mai înalt nivel: "Tenisul e prioritatea mea"
Prezent la mijlocul săptămânii la duelul Steaua Roşie - Barcelona 2-5, din grupele Champions League, Novak a fost primit ca un zeu de fanii sârbi, care l-au aclamat minute în şir. La final, el a ţinut să îi asigure pe toţi suporterii săi că e gata să se "ia la trântă" cu Alcaraz şi Sinner, cei care au monopolizat toate cele 4 Grand Slamuri în acest sezon. Primul mare obiectiv pentru 2025 va fi Australian Open, unde sârbul s-a impus de 10 ori, fiind cel mai titrat jucător din istoria "openului vesel".
"Tenisul rămâne prioritatea mea! Dau tot ce pot în extrasezon, pornesc într-o nouă aventură. Trebuie doar să mă reîncarc și să mă împrospătez puțin după un an obositor. Am de gând să joc încă din prima săptămână a noului sezon, dar încă nu știu unde. Apoi, desigur, principalul obiectiv e Australian Open", a explicat Novak Djokovic, citat de We Love Tennis.
Ca atare, cel mai probabil îl vom vedea pe Novak la lucru din nou la Adelaide, deşi o altă variantă pentru el în pregătirea Australian Open va fi Auckland.
În noiembrie, Djokovic va sta departe de terenul de tenis, pentru a se recupera total fizic şi mental, urmând ca de la începutul lui decembrie să revină la antrenamente şi să crească progresiv intensitatea lor, astfel încât ianuarie să îl găsească în vârf de formă, capabil să lupte cu "lupii tineri" Sinner şi Alcaraz într-un meci jucat după sistemul "cel mai bun din 5 seturi".
Până la revenirea lui Novak Djokovic în circuit, tenisul masculin se concentrează pe Turneul Campionilor şi Final 8-ul Cupei Davis. Pentru prima oară din 2001, niciun membru al celebrului ''Big 4'', format din Roger Federer, Novak Djokovic, Rafael Nadal şi Andy Murray, care au dominat tenisul mondial mai bine de douăzeci de ani, nu va participa la ATP Finals. Dintre cei opt participanţi, doar Zverev (2018, 2021) şi Medvedev (2022) au reuşit să câştige turneul. Sinner, 23 ani, este mare favorit anul acesta, după ce a câştigat opt titluri în 9 finale, între care şi primele sale de Mare Şlem, la Australian Open şi US Open.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo