Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, asaltat de fani la Belgrad. Ce a zis despre depărțirea de Ivanisevic: "Îmi pare rău!"

Irina Aldea

Publicat 28/03/2024 la 20:45 GMT+2

Novak Djokovic a anunțat miercuri că se desparte de Goran Ivanisevic după șase ani petrecuți împreună în circuit, iar azi a fost luat la întrebări de fani după antrenamentele în cadrul cărora a fost îndrumat de Nenad Zimonjic.

Novak Djokovic, eliminat la Indian Wells în turul al treilea! Nardi și-a învins idolul în 3 seturi

Miercuri, pe 27 martie, Novak Djokovic a anunțat despărțirea de antrenorul Goran Ivanisevic, care l-a pregătit timp de șase ani, în urma unor rezultate slabe la începutul acestui an. Croatul se alăturase echipei legendarului tenismen născut la Belgrad în vara anului 2019, iar împreună au câștigat 24 de titluri, 9 dintre acestea fiind de Grand Slam.
Cel mai titrat tenismen din istorie a dezvăluit într-o postare emoționantă pe Instagram că nu va mai colabora cu Ivanisevic și că îl iubește foarte mult, mulțumindu-i pentru tot spirjinul din ultimii șase ani, în timp ce fostul tenismen croat, campion la Wimbledon 2021, a răspuns cu emoticoane arătându-și recunoștința.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, asaltat de fani la Belgrad. Ce a zis despre depărțirea de Ivanisevic

La puțin mai mult de 24 de ore de la anunțul despărțirii de Goran Ivanisevic, antrenorul său din 2019, Novak Djokovic a fost asaltat de fani la ieșirea de la antrenamentele de joi, la Belgrad. Cel mai titrat tenismen din istorie a preferat să rămână la mesajul postat inițial pe contul său de Instagram, însă le-a oferit fanilor o declarație.
"Nu pot să comentez nimic în acest moment, îmi pare rău că nu vă ofer ceea ce îmi cereți, dar vă mulțumesc că ați venit. Goran este un membru al familiei, un prieten pentru totdeauna. Din punct de vedere profesional, tocmai ne-am despărțit și am obținut un rezultat istoric, așa că cred că totul este spus în acest sens", a transmis Djokovic, care continuă pregătirile pentru sezonul de zgură.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo