Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, "dezbrăcat" de fani în SUA! Fără securitate, sârbul a fost "asaltat" de americani pe teren

Irina Aldea

Publicat 01/03/2024 la 13:36 GMT+2

Novak Djokovic a început deja pregătirile în SUA pentru Indian Wells, iar interacțiunile cu fanii au fost de-a dreptul impresionante. La una dintre sesiunile de pregătire, sârbul a fost asaltat de peste 100 de fani pe teren, fără a dispune de securitate, iar cu altă ocazie mai avea puțin și părăsea terenul dezbrăcat de echipament.

Rezumatul finalei de la Turneul Campionilor, Jannick Sinner - Novak Djokovic. Cele mai tari puncte

Novak Djokovic nu a mai jucat vreun meci oficial de la Australian Open, însă pare că e mai proaspăt ca niciodată, fiind gata să includă alte turnee ATP 1000 la recordul de 40 de titluri avute deja (cel mai titrat din istorie). Nole a ajuns foarte devreme, odată cu marele său rival, Nadal, în California, dorind să se adapteze cât mai bine la noul fus orar și la condițiile de joc.
În așteptarea tragerii la sorți, sârbul s-a deplasat la câteva sute de kilometri de Indian Wells, pentru a se antrena în fața a sute de studenți de la UCLA. Acolo, Djokovic a avut parte de câteva interacțiuni uimitoare cu fanii americani, care au făcut "deliciul" internauților pe toate rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, "dezbrăcat" de fani în SUA! Fără securitate, sârbul a fost asaltat de americani

Joi, Novak Djokovic s-a antrenat pe terenurile de la UCLA, iar la finalul sesiunii de pregătire, fanii au intrat pe teren înconjurându-l pe sârb. Peste 100 de studenți au profitat de lipsa securității, care în cazul unui atlet de rangul sârbului ar fi fost prezentă în număr mare, și au pătruns pe teren pentru a fi mai aproape de cel mai titrat tenismen al tuturor timpurilor.
Vineri, sârbul a fost din nou în centrul atenției și a produs un nou moment uimitor. La finalul antrenamentului, Novak Djokovic și-a dat tricoul jos și l-a aruncat în tribune către fani, iar mai apoi, cu umorul caracteristic, a făcut un gest ca și cum și-ar da jos și pantalonii scurți, provocând hohote de râs și entuziasm.
Novak Djokovic a participat ultima dată la Indian Wells în 2019, când a pierdut surprinzător în fața lui Philipp Kohlschreiber în turul al 3-lea. În total, Nole a jucat 6 finale la acest turneu și a pierdut una singură, la chiar prima sa prezență în ultimul act. Momentan, sârbul e la egalitate cu Roger Federer la numărul de trofee, astfel că printr-un succes în acest an ar stabil un record în istoria competiției.
Lista finalelor jucate de Djokovic la Indian Wells
  • 2007: Novak Djokovic - Rafa Nadal 2-6, 5-7
  • 2008: Novak Djokovic - Mardy Fish 6-2, 5-7, 6-3
  • 2011: Novak Djokovic - Rafa Nadal 4-6, 6-3, 6-2
  • 2014: Novak Djokovic - Roger Federer 3-6, 6-3, 7-6(3)
  • 2015: Novak Djokovic - Roger Federer 6-3, 6-7(5), 6-2
  • 2016: Novak Djokovic - Milos Raonic 6-2, 6-0
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo