Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, discurs surpriză la Belgrad: "Am realizat destule că aș putea să mă retrag azi!"

Irina Aldea

Publicat 22/04/2022 la 17:19 GMT+3

Aflat la Belgrad pentru turneul de 250 de puncte ATP, Serbia Open, Novak Djokovic a fost întrebat la conferința de presă ce-l mai motivează la 34 de ani. Răspunsul sârbului a fost neașteptat, dar arată cât de mult își dorește încă să câștige titluri mari, deși a intrat în ultima etapă a carierei.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic e în semifinale la Serbia Open, primul turneu la care dă semne evidente că se apropie de nivelul cu care ne-a obișnuit până acum. Sârbul a trecut în turul 2 de compatriotul Djere la mare luptă, revenind de la 0-1 la seturi și câștigând seturile 2 și 3 la tiebreak. A urmat apoi o nouă bătălie cu Kecmanovic, un alt sârb, tot în 3 seturi și de această dată.
La conferința de presă de după calificarea în penultimul act, acolo unde-l va întâlni pe Khachanov, Novak Djokovic a fost întrebat ce motivație mai are, acum că se apropie de împlinirea vârstei de 35 de ani. Nole a oferit un răspuns neașteptat, afirmând că "s-ar putea retrage chiar azi", pentru că a reușit deja foarte multe în carieră, însă a precizat că nu-l forțează nimeni să joace.
CITEȘTE ȘI:

Cum își găsește Novak Djokovic motivația la 34 de ani

"Fiecare etapă a carierei, mai ales când joci în circuit timp de aproximativ 20 de ani, are propriile caracteristici în ceea ce privește percepția psihologică a tuturor. Viața și corpul meu s-au schimbat foarte mult în ultimii zece ani. A trebuit să mă adaptez. Echipa și cu mine lucrăm constant la strategie, facem planuri în mod constant. Asta mă ajută să-i înving pe tineri. Eu aleg să joc. Nimeni nu mă obligă.
Am realizat destule încât să îmi pot încheia cariera chiar și astăzi. Dar încă sunt motivat, îmi place să fac spectacol în fața unui public numeros, să concurez. Poate suna ciudat, dar îmi place senzația aia, când sunt devasta după o mare pierdere. La urma urmei, asta arată că încă îmi pasă", a spus Novak Djokovic la conferința de presă de la Belgrad.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo