Novak Djokovic a avut un început de an de coșmar. După întreg scandalul în care a fost implicat la Australian Open, sârbul a revenit pe teren la Dubai, dar prestațiile sale nu au fost convingătoare, fiind eliminat în sferturi.
În această săptămână, Nole a pierdut și poziția de lider mondial în fața lui Daniil Medvedev, iar ieri a fost din nou în centrul atenției, presa internațională anunțând că Marian Vajda nu va mai face parte din staff-ul său. Antrenorul slovac a fost omul din spatele succeselor uriașe ale lui Djokovic în ultimii 15 ani, iar încetarea acestei colaborări a luat prin surprindere întreaga lume a tenisului.
Astăzi, Djokovic a transmis un mesaj emoționant către fostul său antrenor, în care i-a mulțumit acestuia pentru ajutorul oferit în ultimul deceniu și jumătate, atât ca antrenor de tenis, cât și ca prieten.
Roland Garros
Roland Garros LIVEBLOG | S-au terminat toate meciurile din turul 3! Cum arată tablourile optimilor
ACUM 20 ORE
"Ce călătorie, Marian. 15 ani! Ai fost alături de mine în cele mai importante și memorabile momente. Am reușit performanțe de neatins și îți voi mulțumi mereu pentru prietenie și dăruire. Vei fi mereu parte familia mea și nu pot să-ți mulțumesc suficient pentru tot", a scris Djokovic pe contul personal de Twitter.
Citește și:

Djokovic va lucra în continuare cu Ivanisevic

Marian Vajda a început să lucreze cu Djokovic înainte de Roland Garros 2006 și, cu excepția unei scurte pauze, au rămas împreună de atunci. Vajda a fost parte din echipa lui Novak Djokovic la fiecare dintre cele 20 de succese la titlurile de Grand Slam câștigate de Nole în carieră.
Din 2019, antrenorul slovac a făcut un pas înapoi, nemaifiind alături de Nole la fiecare turneu la care acesta a participat, motivând că își dorește să petreacă mai mult timp cu familia. Din acel moment, Goran Ivanisevic a devenit omul numărul unu din loja lui Djokovic, iar croatul va ocupa acest post în continuare. De asemenea, din echipa sârbului vor face parte în continuare kinetoterapeuții Ulises Badio și Miljan Amanovic, dar și preparatorul fizic Marco Panichi.
În acest moment, nimeni nu știe ce turnee va putea juca Djokovic din cauza statutului său de nevaccinat, primele două turnee Masters 1000 ale sezonului (Indian Wells și Miami) fiind programate în Statele Unite ale Americii, acolo unde deocamdată nu a primit aprobarea să intre și să evolueze.
Roland Garros
Novak Djokovic e în optimi la Roland Garros! Sârbul a trecut de Bedene și-l așteaptă un super-duel
IERI LA 15:05
Roland Garros
Djokovic e în turul 3 la Roland Garros! Sârbul l-a învins pe noul elev al lui Vajda, Alex Molcan
25/05/2022 LA 16:37