Novak Djokovic a mărturisit că speră să revină pe terenul de tenis în maxim două săptămâni și că-și dorește să participe la competiția de la Tokyo programată în perioada 30 septembrie - 6 octombrie. Campionul de la Wimbledon se află în prezent în Serbia, acolo unde alături de soția lui, Jelena, participă la o serie de activități din cadrul frundației Novak Djokovic. El a mărturisit că un fizioterapeut este cu el în Serbia pentru a se îngriji de starea umărului care i-a pus în ultima vreme probleme.

Novak Djokovic nu știe când va reveni în competiții

"Din nefericire, accidentarea este mai serioasă decât credeam. M-a împiedicat să continui la US Open și îmi pare foarte rău. Este unul dintre cele mai mari patru turnee deosebit de importante, din a doua parte a sezonului. Mi-ar plăcea să pot spune când mă întorc, dar nu știu exact. Monitorizez zilnic rezultatele recuperării. Urmăresc cum umărul meu răspunde la recuperare. Sper să revin pe teren într-o săptămână sau două. Deocamdată, într-un scenariu ideal, planul este să joc la Tokyo", a declarat Novak Djokovic.
Tenis
Simona Halep, lovitură marcă înregistrată la Australian Open! Alize Cornet, simplă spectatoare
ACUM O ORĂ
Până la momentul întoarcerii în competiții, Nole s-a întâlnit cu zeci de copii în cadrul Fundației care-i poartă numele. "Copiii întotdeauna ne amintesc ce este fericirea și de cât de puțin ai nevoie pentru a zâmbi. A te juca și a-ți face prieteni sunt cele mai frumoase lucruri ale amintirilor din copilărie, iar fundația lucrează în fiecare zi pentru a-i încuraja să aibă astfel de amintiri. Suntem pe calea cea bună", a mai spus Novak.
Australian Open
Australian Open 2022 | Rezumatul meciului dintre Daniele Collins și Elise Mertens
ACUM O ORĂ
Tenis
Simona Halep, defensivă excelentă în meciul cu Alize Cornet din optimile Australian Open 2022
ACUM O ORĂ