Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, predestinat pentru glorie încă de la 16 ani: "Era clar că o să facă lucruri mărețe"

Andrei Nicolae

Publicat 05/08/2023 la 13:23 GMT+3

Novak Djokovic este unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile, sârbul fiind considerat de anumiți specialiști ai sportului chiar cel mai bun jucător all-time. Nole a început însă de la 0 ca orice alt sportiv, însă încă de pe atunci arăta semne că va deveni jucătorul de astăzi, potrivit unor mărturisiri făcute de un fost adversar al său de pe vremea când avea doar 16 ani.

Novak Djokovic - Cincinnati

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a demonstrat de multe ori că este unul dintre cei mai buni jucători care a pășit vreodată pe terenul de tenis, iar acest lucru este susținut și de statisticile sale. Nole are 23 de Grand Slam-uri în palmares, cele mai multe la nivel masculin, peste Nadal și Federer, iar jucătorul balcanic deține multe alte recorduri.
Deși la începutul carieriei sale Djokovic era un tânăr jucător ca oricare altul, care își începe cariera de la 0, câteva sclipiri ale viitoarei sale măreții puteau fi observate încă din perioada în care era junior. Acest aspect a fost observat de Flavio Cipolla, fost tenismen și noul antrenor al Dariei Kasatkina. După ce a preluat-o pe rusoaică, italianul a vorbit despre mai multe aspecte într-un interviu acordat pentru Ubitennis, în cadrul căruia a deschis și subiectul "Djokovic".
Cipolla a dat piept cu Djokovic când acesta avea doar 16 ani într-o finală de turneu ITF în Serbia, în anul 2004. Fostul tenismen a dezvăluit că încă de atunci se putea observa că Nole o să ajungă mare, motiv ce l-a determinat să păstreze și o poză făcută alături de jucătorul sârb.
"Da, îmi aduc aminte de acel turneu și de acel meci foarte bine (n.r. cel cu Djokovic). Novak era foarte tânăr, avea, cred, 16 ani. Și eu eram foarte tânăr și am înțeles imediat că era clar că va fi foarte puternic, era impresionant, era clar că va face lucruri mărețe. Am păstrat și o poză după finală", a spus Cipolla, potrivit We Love Tennis.
Citește și:

NOVAK DJOKOVIC, APROAPE "DE NERECUNOSCUT" LA 3 SĂPTĂMÂNI DE LA FINALA WIMBLEDON

Novak Djokovic a preferat să rămână aproape de casă după finala pierdută la Wimbledon în fața lui Carlos Alcaraz. Sârbul și-a petrecut timpul alături de familie, în Serbia, Croația și Muntenegru. După 3 săptămâni de la acea înfrângere dureroasă, Djokovic a reluat antrenamentele, însă apariția sa nu a trecut neobservată.
Francezii de la We Love Tennis scriu că Djokovic e acum aproape "de nerecunoscut". Sârbul a avut mereu un aspect îngrijit, tuns și bărbierit aproape de fiecare dată, însă la Muntenegru și-a făcut apariția cu barba mare: "Aflat în vacanță de câteva zile în Muntenegru, unde a fost văzut făcând și câteva exerciții fizice, sârbul a apărut cu o barbă de săptămâni bune, ceea ce îl face greu de recunoscut. O simplă strategie pentru a scăpa de paparazzi și de fanii lipicioși sau o adevărată schimbare de stil? Vom afla cât de curând" – We Love Tennis.
Novak Djokovic va sări peste turneul Masters 1000 de la Toronto, care începe pe 7 august în Canada. Nole a menționat că această hotărâre vine ca urmare a oboselii cumulate în acest an, dorind să pregătească cât mai bine ultimul Grand Slam al anului, US Open.
El va fi însă prezent la turneul de 1000 de puncte de la Cincinnati debutează pe 13 august, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport, singurul pentru el de pregătire înaintea ultimului turneu major al anului, US Open.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo