Novak Djokovic, locul 1 ATP, a ajuns în urmă cu câteva zile la Tokyo pentru a lua parte la turneul de 500 de puncte “Rakuten Japan Open Tennis Championships”, care se desfășoară în perioada 30 septembrie – 6 octombrie în capitala Japoniei. Aceasta este cea de-a 46-a ediție a competiției din Tokyo. Sârbul va evolua pentru prima dată la turneul din Japonia. Campionul en-titre este Daniil Medvedev.

Novak Djokovic: Dacă aș avea mai multe kilograme, aș fi pregătit să concurez

Este o experiență grozavă. Nu am mai experimentat asta înainte. Este unul dintre cele mai populare sporturi în Japonia. Am vorbit ieri cu tatăl meu la telefon și i-am spus că voi avea oportunitatea de a întâlni luptători de sumo. Ne aminteam cum în urmă cu mulți ani îl urmăream acasă pe Taro Akebono, obișnuiam să-l susținem. Am simțit că sunt în formă pentru sumo. Dacă aș avea mai multe kilograme, aș fi pregătit să concurez. Probabil aș avea nevoie de trei ori mai multe kilograme deâct am acum pentru a fi capabil să intru cu adevărat în acel ring”, a spus Djokovic după experiența de la Tokyo.
Australian Open
Jaqueline Cristian, prima victorie din carieră într-un turneu de Grand Slam
ACUM 5 ORE

Novak Djokovic

Credit imagine: Eurosport

Djokovic a încercat să-i miște pe cei doi luptători în ring, însă fără succes. Sârbul a învățat mișcări specifice de sumo, dar nu le-a putut pune în practică în fața japonezilor. El a mărturisit că le poartă un mare respect luptătorilor de sumo. „Este chiar impresionant să-i vezi cât de flexibili sunt. Cred că la început își demonstrau flexibilitatea. Nu aș fi crezut că pot face asta luând în considerare că este vorba despre un sport de gabarit, dar am văzut că se concentrează mult pe mobilitate și flexibilitate, ceea ce explică de fapt agilitatea lor din ring”, a mai spus Nole.

Novak Djokovic – Alexei Popyrin în turul întâi la Tokyo

Novak Djokovic a intrat mai întâi în proba de dublu la competiția din Tokyo. El a făcut pereche alături de compatriotul Filip Krajinovic și au fost eliminați încă din runda inaugurală de către Mate Pavic și Bruno Soares. În proba de simplu, Novak îl va întâlni la turneul din Japonia pe australianul Alexei Popyrin, locul 94 ATP.
Dacă va trece de Popyrin, Novak Djokovic va da în turul al doilea peste japonezul Go Soeda, locul 133 ATP. Acesta este primul turneu la care ia parte sârbul de la retragerea din optimile de finală de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. El a abandonat în fața elvețianului Stanislas Wawrinka.
Australian Open
Novak Djokovic se întoarce, în cele din urmă, în Serbia. Inițial voia să rămână la Marbella
ACUM 5 ORE
Australian Open
De ce aproape nimeni nu l-a susținut pe Djokovic. Anunț din interior: "Adevărul e unul singur"
ACUM 6 ORE