Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic s-a chinuit, dar s-a calificat în semifinale la Mastersul de la Roma

Nicu Savin

Actualizat 19/09/2020 la 18:27 GMT+3

Novak Djokovic nu și-a găsit cadența pe zgură, dar a reușit să treacă cu bine peste meciul din sferturile de finală contra germanului D. Koepfer. Sârbul a avut nevoie de set decisiv, dar s-a impus cu 6-3/4-6/6-3 după mai mult de 2 ore de joc și va juca mâine pentru un loc în finala de la Foro Italico.

Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele Masters-ului de la Roma

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic (1 ATP) a început ca din tun meciul din sferturile de finală contra lui Dominik Koepfer (97 ATP) și a câștigat primele 4 game-uri ale întâlniri. Germanul a revenit însă și a recuperat cele 2 break-uri pierdute, dar la 4-3 pentru sârb și-a pierdut din nou serviciul, iar Nole a închis apoi prima manșă cu 6-3.
În actul secund Djokovic a fost din nou în față, conducând cu 2-0 și 3-1, dar Koepfer a revenit din nou și a trecut în avantaj, 4-3. Djokovic a egalat la 4, iar apoi a avut 3 șanse de break, dar nu a fructificat niciuna dintre ele, și neamțul a trecut din nou în față (5-4). În game-ul următor, Djokovic a cedat din nou pe propriul serviciu și Koepfer a egalat situația la seturi.
În decisiv, sârbul a făcut break-ul la 1-1, iar apoi a fost ceva mai sigur la serviciu și nu i-a mai dat adversarului nici o șansă de break. În final, Djokovic s-a impus cu 6-3 și chiar dacă nu a avut o evoluție strălucită (38 de erori neforțate dintre care 26 cu forehand-ul), a ajuns în semifinalele turneului de la Foro Italico.
În semifinale, Djokovic îl va întâlni pe norvegianul C.Ruud (34 ATP), cel care a trecut de reprezentantul gazdelor, Matteo Berrettini (8 ATP), la capătul unui meci dramatic, care s-a decis la tie-break în setul decisiv (4-6/6-3/7-6). Aceasta va fi prima întâlnire dintre cei 2 jucători.
Pe cealaltă parte a tabloului, Rafael Nadal este mare favorit. Ibericul va juca astăzi în sferturi cu argentinianul D. Schwartzmann, iar dacă se va trece mai departe, va lupta pentru un loc în finală cu învingătorul meciului dintre G.Dimitrov și D.Shapovalov.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo