Novak Djokovic și-a stabilit marele obiectiv pentru finalul sezonului 2023. La ce țintește campionul de la US Open

Novak Djokovic a decis să se odihnească după titlul cucerit la US Open și partidele de la Cupa Davis, iar sârbul a decis care sunt turneele la care va mai participa în 2023. În acest sens, Nole și-a stabilit și ultimul obiectiv pe acest an și a declarat ce își dorește de la competițiile la care va mai participa în următoarele luni.

Glorie deplină pentru legenda tenisului! Acesta este momentul în care Novak Djokovic ridică trofeul

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic a trecut recent printr-o perioadă de vis, în care a cucerit Masters-ul de la Cincinatti, Grand Slam-ul de la US Open și a contribuit la calificarea Serbiei în faza finală a Cupei Davis. După toate aceste realizări, Nole a decis să ia o pauză de la meciurile oficiale și a ales să nu participe la turneul ATP 500 de la Beijing, dar nici la Masters-ul de la Shanghai, anunțând care sunt ultimele sale competiții la care va fi prezent în 2023.
Cel mai titrat jucător din istorie raportat la turnee de mare șlem va mai participa în acest sezon la Masters-ul de la Paris, unde își va apăra finala din 2022, Turneul Campionilor și fazele finale ale Cupei Davis. Pus în fața faptului împlinit, cu cele trei competiții în față, Nole și-a stabilit marele obiectiv pentru finalul sezonului, acesta fiind câștigarea turneului pe echipe, alături de Serbia.
"Sezonul de Grand Slam-uri este încheiat, însă mai avem câteva luni până la finalul sezonului. Voi juca la Paris-Bercy, unul dintre turneele de Masters 1000. Apoi (n.r. voi juca) la Turneul Campionilor din Italia, după care închei prin Cupa Davis, (n.r. unde joc) pentru Serbia, pentru țara mea.
Acesta este marele obiectiv pentru finalul sezonului. Suntem în sferturi și sper că vom pune mâinile pe acel trofeu", a declarat Nole, citat de Tennis Up to Date.
Citește și:

DOUĂ CUVINTE! CUM L-A NUMIT LEGENDARUL RONNIE O'SULLIVAN PE NOVAK DJOKOVIC

Mare admirator al tenisului și al lui Novak Djokovic, legenda snooker-ului englezul Ronnie O'Sullivan - care prezisese încă de acum un an că sârbul va câștiga cel mai mare număr de Grand Slam-uri - a adus încă o dată un mare omagiu omului care şi-a adjudecat acum trei săptămâni al 24-lea turneu de Grand Slam al carierei, US Open.
Întrebat dacă poate fi inclus în discuţia privind cel mai bun sportiv din istorie, Ronnie nu are dubii că locul numărului unu mondial e pe acea listă, numindu-l "Campionul campionilor".
"Toată lumea, indiferent dacă joacă fotbal, golf, tenis sau hochei, indiferent de sportul preferat, îl urmărește pe Djokovic. El este acolo, lângă cei mai buni sportivi din istorie, din orice sport. Este pur și simplu campionul campionilor", a spus septuplul campion mondial, citat de WeLoveTennis.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo