Novak Djokovic și Andy Murray s-au despărțit înainte de Roland Garros! Anunțul momentului în tenis
Novak Djokovic și Andy Murray au decis să își încheie colaborarea cu puțin timp înainte de Roland Garros. Cu doar 12 zile înainte de startul celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, sârbul a decis să renunțe la antrenorul britanic, fost rival în circuitul ATP, iar acum toată lumea se întreabă dacă va pregăti French Open alături de altcineva.
Djokovic v Zverev - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic și Andy Murray au încheiat parteneriatul de antrenorat după doar șase luni de colaborare, anunță Daily Mail. Murray a confirmat că a renunțat la rolul de antrenor al lui Djokovic înainte de French Open, deși cei doi plănuiseră inițial să continue colaborarea la Roland Garros.
Djokovic, în vârstă de 37 de ani, a ajuns până în semifinalele Australian Open în luna ianuarie, avându-l pe Murray în colțul său, și i-a lăudat influența după victoria în fața lui Carlos Alcaraz.
Totuși, Djokovic nu a câștigat niciun titlu în acest sezon și s-a confruntat cu probleme fizice în ultimele săptămâni, suferind o serie de eliminări timpurii din turneele la care a participa.
"Îți mulțumesc, antrenorule Andy, pentru toată munca grea, distracția și sprijinul din ultimele șase luni pe teren și în afara lui - mi-a plăcut foarte mult să aprofundăm prietenia noastră împreună", a spus Djokovic, potrivit Metro.co.uk.
"Îi mulțumesc lui Novak pentru oportunitatea incredibilă de a lucra împreună și îi mulțumesc echipei sale pentru toată munca depusă în ultimele șase luni. Îi urez lui Novak toate cele bune pentru restul sezonului", a fost declarația lui Murray.
Novak Djokovic și Andy Murray au încheiat colaborarea! Parteneriatul lor era pus la îndoială
După un început de sezon marcat de accidentări, rezultate modeste și o lipsă de consistență pe teren, parteneriatul dintre Novak Djokovic și Andy Murray au început să fie puse sub semnul întrebării chiar de către foști colegi din circuitul ATP.
Printre vocile critice se numără și fostul număr 21 mondial, americanul Steve Johnson, care a comentat prestațiile recente ale sârbului în cadrul podcastului Nothing Major.
Djokovic a fost eliminat încă din primul meci de la Madrid Open de către italianul Matteo Arnaldi, o înfrângere care a venit pe fondul unui sezon deja dificil. Campionul a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, însă nu a reușit să cucerească niciun alt titlu în 2025.
Pe lângă abandonul din semifinala de la Australian Open în fața lui Alexander Zverev, Djokovic a înregistrat un parcurs oscilant, cu cinci victorii și cinci înfrângeri în ultimele luni. De asemenea, a suferit înfrângeri consecutive în fața lui Alejandro Tabilo și lui Arnaldi, înainte de a se retrage și din turneul de la Roma.
Anunțul de la finalul lui 2024 că Andy Murray, recent retras din activitate și fost rival de temut, va deveni antrenorul lui Djokovic, a fost privit la început cu entuziasm de fanii tenisului. Totuși, această colaborare nu a dat roade.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)