Novak Djokovic, super-anunţ de Crăciun! Numeroşii săi fani visează cu ochii deschişi
Publicat 26/12/2024 la 11:12 GMT+2
În prag de sărbători, Novak Djokovic, cel mai titrat jucător de tenis din istorie, le-a dat o veste excelentă numeroșilor săi fani. Sârbul e mai motivat ca niciodată să depășească noi recorduri şi e convins că încă are capacitatea fizică de a face faţă la cel mai înalt nivel.
Novak Djokovic
Credit imagine: Getty Images
2024 a fost în primul rând despre medalia olimpică de aur, singura care îi lipsea din palmaresul impresionant sârbului. A cucerit-o, revenind în timp record după operaţia la genunchi, dar, per total, acest sezon nu a fost la nivelul standardelor setate de cel mai titrat jucător din istorie.
Sârbul "se prezenta" la startul actualei stagiuni după un an excelent, în care cucerise 3 Grand Slamuri (învins doar în finala Wimbledon 2023, de Alcaraz), dar în acest sezon nu a câştigat vreun turneu ATP. Mulţi se temeau că vârsta, dar şi retragerile marilor rivali, Nadal şi Federer, îl vor trage înapoi pe Djokovic, dar acesta pare să fie la fel de motivat, dorind cu orice preţ să doboare recordul lui Margaret Court de 24 de Grand Slamuri câştigate (cei doi împart în prezent această bornă).
Novak Djokovic: "Încă mai pot, corpul mă ajută! Am motivaţia să câştig noi Grand Slamuri"
Novak a trimis un mesaj în prag de sărbători în care a explicat ce planuri de viitor are: toate sunt legate de noi performanţe în tenis la cel mai înalt nivel, iar colaborarea cu Andy Murray nu poate decât să îl ajute să bifeze ambițioasele ţeluri pe care şi le-a setat.
"Voi încerca să fiu cât de puternic voi putea în 2025, simt că încă mai pot, corpul mă ajută. Am încă o motivaţie nealterată să câştig Grand Slamuri, vreau să mai scriu puţină istorie.
Aceste obiective m-au şi determinat să apelez la Andy, pentru că aveam nevoie să lucrez intens alături de o persoană ca el, care ştie atât de bine ce presupune performanţa. Încă am planuri mari şi, atâta timp cât va fi cazul, voi continua", a dezvăluit Djokovic, de sărbători, citat de Tennis Up To Date.
Djokovic a renunţat pe final de 2024 la turneul ATP 1000 de la Paris, dar şi la Turneul Campionilor, dorind să se recupereze cât mai bine pentru un sezon în care vrea să le arate tuturor că încă are un cuvânt greu de spus în faţa lui Sinner şi Alcaraz, tinerii excepţionali care au dominat sezonul în curs total, câștigând toate Grand Slamurile.
Sârbul a vrut să își încarce bateriile la maximum şi să înceapă repede pregătirea alături de Andy Murray, pentru a fi în vârful formei sale în a doua săptămână din ianuarie, când începe Australian Open. Turneul de la antipozi este "acasă" pentru cel mai titrat jucător din istorie, care s-a impus la Melbourne de 10 ori, ultima oară în 2023.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo