Nu mai vine liniștea pentru Sinner. Liderul mondial, încolțit și de fostul nr. 3 ATP: "Dopajul m-a omorât"
Publicat 07/10/2024 la 10:11 GMT+3
Guillermo Coria, fost număr 3 mondial, suspendat în trecut 7 luni pentru dopaj, a vorbit despre cazul lui Jannik Sinner, susținând că liderul mondial a primit un tratament diferențiat. Coria vrea să uite nedreptatea care i s-a făcut la momentul respectiv, dar cere ca astfel de cazuri să fie analizate la fel, fără a se face vreun favor cuiva.
Retour Gagnant - Mahut sur l'affaire Sinner
Credit imagine: Getty Images
Agenţia Mondială Antidoping (WADA/AMA) a anunţat săptămâna trecută că a făcut apel în cazul tenismanului italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, autorizat de Agenţia internaţională pentru integritate în tenis (ITIA) să joace în continuare, după ce a fost depistat de două ori pozitiv la substanţa interzisă clostebol, în luna martie. WADA cere 1-2 ani de suspendare pentru dublul campion de Grand Slam din Italia.
După ce cazul a fost redeschis, lumea tenisului a reînceput să vorbească despre Sinner și să compare situația italianului cu a altor sportivi, care nu au scăpat de suspendare. S-a adus în discuție inclusiv cazul Simonei Halep, care a stat departe de teren un an și jumătate, în timp ce Sinner a fost lăsat să concureze fără restricții până când TAS va veni cu o decizie, cel mai probabil la începutul anului viitor.
Guillermo Coria, fost număr 3 mondial și finalist la Roland Garros, a fost nevoit să își întrerupă cariera timp de șapte luni, în timpul sezonului în care câștiga primul său titlu ATP, după ce a fost depistat pozitiv la nandrolon, o substanță interzisă care a ajuns în organism de la un supliment de vitamine contaminat. Argentinianul și-a dovedit ulterior nevinovăția, dar nimeni nu i-a putut da înapoi cele șapte luni state departe de competiție.
Coria vrea ca Sinner să fie tratat ca toți ceilalți jucători depistați pozitiv la dopaj
Acum, acesta a analizat cazul lui Sinner, considerând că italianul a fost tratat diferit. Cere răspicat să nu se mai facă diferențe și să existe aceleași reguli pentru toți.
"Dopajul m-a omorât, eram în cel mai bun moment, apoi m-am întors cu ură.
Mi-am cheltuit economiile pentru a aduce o echipă de psihologi din Spania care să mă trateze, am angajat și un detector de minciuni în Statele Unite, am avut un studiu genetic făcut pe părul meu pentru a demonstra ce am consumat, am demonstrat cum a intrat medicamentul în organismul meu, printr-un complex de vitamine, dar când am ajuns la procesul de la Miami era deja decis", a spus Coria, citat de Punto de Break.
Apoi a continuat, făcând referire la cazul Sinner: "Simt că nu am avut același tratament ca el. A fost o etapă grea pentru mine și am închis-o, pentru că nu m-am distrat deloc. Singurul lucru pe care îl cer este ca tratamentul să fie același pentru toți", a conchis fostul nr. 3 mondial.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo