Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Nu ne coborâm la acel nivel!" Reacția rușilor, după ce Ucraina a cerut suspendarea lui Daniil Medvedev și "altor grei"

Irina Aldea

Actualizat 28/02/2022 la 17:44 GMT+2

Federația Ucraineană de Tenis a trimis o scrisoare către ITF și Tennis Europe în care a cerut excluderea tenismenilor ruși și bieloruși din circuit, precum și interzicerea organizării de evenimente în cele două țări vizate. Răspunsul rușilor nu a întârziat să vină.

Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

La câteva zile de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, rușii resimt din ce în ce mai mult măsurile drastice adoptate împotriva lor. Sportul nu face excepție, domeniu în care toleranța este 0 pentru sportivi ruși sau echipe din orice sport din Rusia. Chiar în ziua în care rusul Daniil Medvedev devine lider mondial în premieră în circuitul mondial de tenis masculin, Federația Ucraineană de Tenis a cerut excluderea tuturor tenismenilor ruși și bieloriși din circuit.
Federația Rusă de Tenis a răspuns apelului Ucrainei către ITF: "Suntem conștienți de faptul că Federația Ucraineană cere excluderea noastră din ITF. Era de așteptat. Nu ne vom coborî la acest nivel și nu vom oferi nicio replică, nu vom întreba ITF despre această situație. De ce ar trebui să ne contacteze ITF pe noi? Nu suntem noi cei care fac prostii. Nimeni nu va decide cu privire la excludere, noi nu credem în acest scenariu. Și într-o astfel de încăierare, noi le facem doar reclamă. Acest lucru nu merită făcut", a transmis Shamil Tarpischev pentru TASS/Sport Express.

Ucraina vrea ca Rusia să fie exclusă total din sport

"Federația Ucraineană de Tenis își exprimă cererea către ITF pentru anularea imediată a Federațiilor Ruse și Bieloruse de Tenis de la statutul lor de membre în cadrul Tennis Europe. Probabil că motivele nu trebuie explicate, pentru că sunt evidente, dar iată că oferim câteva realități:
Atacul fără precedent, brutal și sângeros al Rusiei asupra Ucrainei a început deja de 5 zile. Civili sunt omorâți, inclusiv femei și copii. Infrastructura e în colaps. Acest război ne împinge țara cu decenii în urmă. Asta se întâmplă în Europa. Lumea nu a mai văzut așa ceva de la al Doilea Război Mondial.
Rusia și Belarus nu numai că nu au dreptul să organizeze turnee internaționale pe teritoriile lor, însă nici nu ar trebui ca sportivi din aceste două țări să poată participa la competiții din străinătate.
Conducerea Federației Ucrainene de Tenis speră că veți adopta o poziție puternică în cazul acestei cereri. Președintele Sergiy Lagur", se arată în scrisoarea către președintele Federației Internaționale de Tenis, David Haggerty, și către președintele Tennis Europe, Ivo Kaderka.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo