Foarte bună prietenă cu Simo, fosta sportivă, ajunsă la 37 de ani, trăieşte mereu la intensitate maximă partidele reprezentantei noastre. După trei finale de Grand Slam ratate (două la Roland Garros şi una la Australian Open), presiunea pe româncă a fost una incredibilă, astfel că a generat trăiri extrem de intense în rândul susţinătorilor ei. Printre aceştia s-a numărat şi Hantuchova, care ştie cât de greu e să evoluezi la cel mai înalt nivel în asemenea condiţii. Victoria Simonei cu Sloane Stephens, din ultimul act de la Paris, a venit ca o izbăvire pentru slovacă, aceasta nereuşind să îşi mai stăpânească emoţiile.
"Ştiu că trebuie să fiu neutră când sunt la televiziune, dar, după ce a câştigat Roland Garros, cred ca toată lumea care iubeşte tenisul a plâns! Dar eu am plâns cel mai mult! Nu vă puteţi imagina cât am făcut-o! Faptul ca Simona a ajuns să câştige un trofeu de Grand Slam este un moment atât de fericit în viaţa mea. Nu voi uita niciodată victoria Simonei!", a spus Daniela Hantuchova in podcastul ei.

România = Simona Halep

Cupa Davis
Retragerea lui Tecău, amânată? "Sper ca Horia să ne ajute în continuare să ne îndeplinim visul!"
ACUM 6 ORE
În condiţiile în care sportul din România are tot mai puţine repere, Simona Halep are o misiune extrem de dificilă, presiunea pe umerii ei fiind imensă. Milioane de români îi sunt alături, astfel că e extrem de dificil să gestioneze situaţia şi să rămână mereu la cel mai înalt nivel. Dar, totuşi, Simo reuşeşte acest lucru, dând dovadă de un caracter de fier şi de un profesionalism desăvârşit.
"E greu de descris în cuvinte ce înseamnă Simona în România. Sunt probabil cel mai mare fan al ei. Când am vizitat-o în România, m-am simţit probabil cel mai bine. Nu înţelegi presiunea la care Simona a fost supusă în toţi aceşti ani până nu ajungi în România", a adăugat Hantuchova.
În vârstă de 37 de ani, Hantuchova a ajuns până pe locul 5 în lume. Ea a câştigat 7 turnee WTA la simplu, iar la turneele de Grand Slam a ajuns până în semifinalele Australian Open (2008), bifând sferturi de finală atât la Wimbledon (2002), cât şi la US Open (2002 şi 2013).
De-a lungul carierei, încheiate în 2017, sportiva slovacă a câştigat peste 10 milioane de dolari, conturile fiindu-i rotunjite şi de proba de dublu, unde a avut rezultate mult mai bune. A făcut trei finale de Grand Slam la dublu feminin, în timp ce la dublu mixt a câştigat toate turneele de Grand Slam.
Hantuchova şi-a trecut în palmares şi Fed Cup (2002), dar şi Cupa Hopman (2005).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Boris Becker, vehement cu Novak Djokovic: "Dacă vrea să participe la turnee, să respecte regulile!"
ACUM 10 ORE
Tenis
România – Peru, în Cupa Davis | Programul meciurilor din acest weekend: Frunză-Alvarez, primul duel
ACUM 10 ORE