Nu vor exista evenimente World Tennis în China în 2022, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul Federaţiei internaţionale de tenis (ITF).Nu s-a precizat dacă decizia a fost luată ca urmare a cazului Shuai Peng sau a situaţiei legate de pandemia de coronavirus.
În ultimul sezon complet din 2019, înainte de pandemie, China a găzduit aproximativ 25 de evenimente ITF la feminin şi 15 la masculin.
Australian Open
EXCLUSIV | Florin Mergea, despre controversatul "caz Djokovic": "E normal să-i dea în judecată!"
ACUM 4 MINUTE
Această declaraţie vine la câteva zile după ce preşedintele ITF, David Haggerty, declara că nu intenţionează să suspende evenimentele programate în China din cauza situaţiei jucătoarei Shuai Peng.

WTA a renunțat la turnee în China. ATP, în schimb, nu

Shuai Peng a dispărut timp de mai multe zile în luna noiembrie, după ce l-a acuzat de abuzuri sexuale pe un fost vicepremier chinez, Gaoli Zhang, fapt ce a determinat WTA să suspende turneele sale din China până la rezolvarea situaţiei jucătoarei asiatice.
Haggerty preciza că ITF, care organizează Billie Jean King Cup şi Cupa Davis, alături de turneele de nivel inferior, nu plănuieşte să ia vreo decizie radicală: ''Noi nu vrem să pedepsim un miliard de persoane, aşa că vom continua să organizăm evenimentele pentru juniori în această ţară şi cele de seniori care au loc pentru moment''.
ATP a decis de asemenea să nu renunţe la turneele din China, dar a insistat pentru deschiderea unei linii directe de comunicare între jucătoare şi WTA, pentru a stabili o imagine mai clară a situaţiei fostului lider mondial de dublu.
Numeroase vedete ale tenisului mondial, de la Chris Evert la Novak Djokovic, precum şi multe ţări occidentale, ca Franţa şi Statele Unite, dar şi Uniunea Europeană şi ONU, au cerut Chinei să facă lumină în legătură cu soarta jucătoarei chineze.
Ca replică, Wenbin Wang, purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe, a precizat că ţara sa se opune ''politizării sportului''.
Sursa: Agerpres
Tenis
Clipa în care Djokovic a capotat total: "N-am văzut în viaţa mea pe cineva mai panicat şi speriat"
ACUM 16 MINUTE