Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O legendă a turneului de la Wimbledon nu-i mai dă nicio șansă lui Roger Federer: "E aproape gata!"

Irina Aldea

Publicat 14/10/2021 la 18:28 GMT+3

Roger Federer a împlinit anul acesta în vară 40 de ani, însă elvețianul nu e pregătit să se retragă. Chiar dacă speră să se lupte în continuare pentru titluri de Grand Slam, marele campion din Țara Cantoanelor nu a primit prea multe șanse de la una dintre legendele turneului de la Wimbledon.

Kämpft weiterhin mit Verletzungsproblemen: Roger Federer

Credit imagine: SID

Legendă a turneului de la Wimbledon, cu 9 titluri cucerite în proba de dublu, Todd Woodbridge a vorbit de curând despre Roger Federer și despre parcursul pe care l-a avut elvețianul în ultimii ani, împărtățind câteva opinii referitoare la ce ne putem aștepta de la FedEx.
Pentru Roger Federer, anul 2021 a fost unul foarte dificil. Elvețianul a fost nevoit să fie supus la două intervenții chirurgicale la genunchi, iar această problemă a lui Federer i-a pus pe gânduri serios pe fanii tenisului. Încă din 2019, evoluțiile lui Federer nu s-au mai ridicat la nivelul așteptărilor, iar zvonurile privind posibila retragere s-au întețit.

Todd Woodbridge nu-i dă nicio șansă lui Roger Federer în turneele de Grand Slam

Ajuns la 50 de ani, australianul Todd Woodbridge și-a exprimat opinia cu scepticism privind șansele lui Federer de a mai câștiga un titlu major, pe lângă cele 20 pe care le are deja în palmares: "Mi se pare că este foarte puțin probabil. Dacă ar câștiga unul, cred că singurul pe care ar putea să-l ducă la capăt este Wimbledon. A mai fost supus unei operații la genunchi ... nu va mai ieși pe teren o vreme. Nu cred că îl vom vedea în Australia în 2022. Cu siguranță nu va câștiga la Roland Garros și să nu uităm că are 40 de ani, e aproape gata", a spus Todd Woodbridge.
În timp ce Federer își continuă recuperarea, nu este deocamdată clar când va reveni pe teren. Ultima oară, elvețianul a fost surprins la Paris mergând în cârje. Presa din Elveția transmite că apariția sa la Australian Open este foarte puțin probabilă. Întrebat ce crede că va face Roger odată revenit pe teren, Woodbridge a răspuns: "Cred că va face câteva meciuri frumoase, însă pentru a câștiga 7 partide consecutive la un Slam... nu cred că vom vedea asta", a mai spus australianul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo