Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O tenismenă americană aflată în trecut în Top 20 WTA, suspendată timp de 4 ani pentru dopaj

Irina Aldea

Publicat 04/03/2022 la 22:03 GMT+2

O tenismenă din Statele Unite ale Americii a fost suspendată timp de 4 ani pentru dopaj. Este vorba despre Varvara Lepchenko, care a fost depistată pozitiv la un control antidoping în sezonul 2021.

Varvara Lepchenko

Credit imagine: Getty Images

Americanca Varvara Lepchenko a fost testată pozitiv pentru un stimulent la un control antidoping în sezonul 2021 și va fi suspendată timp de patru ani din circuitul feminin de tenis. Ajunsă la 35 de ani, Lepchenko nu va mai reveni cel mai probabil în circuit, la 39 de ani, atunci când suspendarea îi va fi ridicată.
Fosta jucătoare de Top 20, Varvara Lepchenko a primit vineri o interdicție pe motiv de dopaj pe durata a patru ani de către Federația Internațională de Tenis, după ce a fost testată pozitiv pentru un stimulent interzis în timpul unui turneu desfășurat anul trecut. Avocatul său, Howard Jacobs, a transmis că Lepchenko intenționează să facă apel împotriva deciziei la Curtea de Arbitraj pentru Sport (TAS).

Lepchenko, suspendată timp de 4 ani pentru dopaj

Lepchenko, în vârstă de 35 de ani, care a reprezentat Statele Unite la Jocurile Olimpice și în cadrul Billie Jean King Cup, a fost supusă unui test antidrog după o înfrângere în primul tur în Ungaria, în iulie 2021. Ea a mai bifat apoi apariții în alte trei turnee înainte de a fi suspendată provizoriu în luna august.
CITEȘTE ȘI:
Pedeapsa de patru ani a început pe data de 19 august 2021, atunci când a fost demarată suspendarea provizorie a Varvarei Lepcenko. Ea va putea reveni în competiție în august 2025, când va împlini 39 de ani. Aceasta a fost a doua infracțiune de dopaj a Varvarei Lepcenko, dar Federația Internațională de Tenis a spus că este sancționată ca și cum ar fi prima a ei, deoarece s-a stabilit că nu a fost vinovată la prima abatere. Celălalt caz, care a implicat testarea pozitivă în 2016 pentru meldonium, a fost medicamentul pentru inimă care a dus la suspendarea de dopaj a Mariei Sharapova.
Lepchenko a câștigat puțin peste 5 milioane de dolari în carieră și a atins cel mai înalt loc în clasament în 2012, locul 19. Acesta a fost anul în care și-a făcut debutul în runda a patra la un turneu de Grand Slam, când a ajuns până în acea fază a competiției la Roland Garros. Mai apoi, în 2015, ea a reușit același rezultat la US Open. În prezent, se află pe locul 128.
Ultimul ei meci a fost o înfrângere în runda a doua în fața Verei Zvonareva, în august, în Concord, Massachusetts. Lepchenko s-a născut în fosta națiune sovietică Uzbekistan și ulterior s-a mutat împreună cu tatăl și sora ei în Florida. I s-a acordat azil politic, a început să locuiască în Pennsylvania în 2003 și a devenit cetățean american în 2011.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo