Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O tenismenă din Rusia, declarații revoltătoare pro-Putin, în contextul războiului: "M-am săturat să tac!"

Irina Aldea

Actualizat 15/10/2022 la 20:10 GMT+3

Războiul comandat de Vladimir Putin în Ucraina încă lasă urme teribile pe front și în timp ce toată lumea condamnă crimele oribile, se pare că există și păreri pro, mai ales în Rusia. Este cazul tenismenei Anastasia Gasanova, care a fost prezentă la Transylvania Open.

Anastasia Gasanova

Credit imagine: Getty Images

Războiul care a izbucnit în luna februarie în Ucraina nu pare să se termine prea curând, iar pericolul dinspre Moscova continuă să fie crescut. În timp ce toată lumea condamnă crimele armatei lui Putin în Ucraina, rusoaica Anastasia Gasanova a făcut o serie de declarații teribile pro-Putin, vorbind deschis despre ceea ce ea numește "operațiune specială militară".
Gasanova a fost prezentă săptămâna trecută la Transylvania Open, acolo unde a cedat în calificări încă din primul tur, în fața nemțoaicei Korpatsch în 3 seturi. Sportiva din Rusia, în vârstă de 23 de ani, a comparat modul în care lumea tratează crimele comise în Ucraina de către armata rusă și nedreptățile pe care rușii trebuie să le gestioneze din cauza naționalității lor. În plus, Gasanova e de părere că strategia Kievului în privința republicilor separatiste pro-ruse Donețk și Luhansk a provocat invazia declansață de Vladimir Putin.
CITEȘTE ȘI:

Anastasia Gasanova, declarații revoltătoare pro-Putin

"Îi pasă cuiva de faptul că au existat civili? Dacă în Ucraina există impacte ale bombardamentelor asupra oamenilor pașnici, e o tragedie, dar dacă asta se întâmplă în Rusia, e OK, așa merită. Dumnezeu nu le-a dat creier, din păcate. De ce sunt atât de fericiți? Dacă vor să recupereze Crimeea... distrugerea nu înseamnă construire. Am tăcut pentru mult timp și m-am săturat să tac. Acum îmi voi spune povestea din 2014.
În 2013 am venit în orașul Odesa, unde aveam baza de antrenament. Toată echipa mea era de acolo, adică erau ucraineni. Pe atunci, sponsorul meu era și el ucrainean. Totul a mers bine până în 2014, când a fost o lovitură de stat. Au fost proteste masive acolo și, se spune, președintele Viktor Ianukovici (n.r. - fostul președinte al Ucrainei) a fugit din țară... Nu! De fapt, l-au amenințat că îl vor ucide.
Spun ce am văzut eu și prietenii mei cei mai apropiați. Am fost forțați să părăsim Ucraina. Potrivit martorilor oculari, militarii ucraineni au ucis oameni pentru că vorbeau rusă. După 2 mai 2014 a fost imposibil să fie purtate echipamentul naționalei Rusiei, puteai fi împușcat fără ezitare. Este interesant, pentru că Rusia, așa cum spun mulți, a ocupat Donețk, dar, din anumite motive, oamenii din Donețk vin la muncă în Rusia. De fiecare dată când am întrebat despre Donețk de-a lungul anilor, răspunsul a fost: Acolo se împușcă.
Știți reacția oamenilor din Donețk când Putin a anunțat operațiunea militară? Aveau lacrimi de fericire în ochi. Oamenii de acolo s-au obișnuit cu sunetele bombardamentelor până în punctul în care nu au mai reacționat la ele", a transmis Gasanova potrivit publicației Ole.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo