În acest moment, toate competițiile de tenis din lume, atât la masculin, cât și la feminin, sunt întrerupte, ca urmare a crizei generate de COVID-19. Se spera ca turneele să se reia îi iunie, însă organizatorii de la Wimbledon, turneu care ar trebui să se desfășoare între 29 iunie și 12 iulie, nu sunt siguri de nimic. Ca atare, în ședința de azi de la All England Club s-a ajuns la concluzia că turneul nu va putea fi onorat conform calendarului.
Regatul Unit are în prezent 25.150 de cazuri de coronavirus, iar așteptările nu sunt menite să ne dea speranțe că lucrurile vor reveni la normal până la finalul lui iunie. În plus, la competițiile de la All England Club urmau să participe sute de jucători din toate colțurile lumii, astfel că era aproape imposibil să fie garantată siguranța totală a sportivilor.
Tenis
Simona Halep, despre completarea echipei pentru 2022: "Cu el n-aș fi ajuns la accidentări grave!"
ACUM 15 ORE
All England Lawn Tennis Club anunţase, miercurea trecută, că ia în calcul toate scenariile posibile pentru ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon, inclusiv amânarea şi anularea din cauza pandemiei de coronavirus. Prim-ministrul Angliei, Boris Johnson, este de părere că pandemia va înceta în aproximativ 12 săptămâni, iar în acest scenariu, turneul de la Wimbledon avea puține șanse de a începe, așa cum e programat, pe 29 iunie. "AELTC continuă să evalueze în detaliu toate scenariile pentru ediţia din acest an, inclusiv amânarea şi anularea, ca urmare a pandemiei COVID-19", se arăta într-un comunicat al organizatorilor competiției de la Wimbledon, emis săptămâna trecută.
În pregătirea ședinței de azi a conducerii AELTC, organizatorii turneului de la Wimbledon au ţinut legătura cu federaţia, cu conducerile ATP, WTA şi ITF, precum şi cu reprezentanţii celorlalte turnee de Grand Slam. S-a ajuns la concluzia că cel mai indicat e competiția să se anuleze. Disputarea turneului fără public a fost exclusă, a precizat AELTC.

Anularea Wimbledon nu e o surpriză

Dirk Hordorff, vicepreședintele Federației Germane de Tenis, a dezvăluit de acum câteva zile că sunt șanse mici ca Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, să se desfășoare conform programării inițiale.
Un nume cu greutate în tenisul german, Hordoff a vorbit în presa din Belgia despre faptul că nimeni nu știe în acest moment când se vor putea relua competițiile.
"Am auzit deja că este aproape sigur: sezonul pe iarbă nu se va desfășura", a declarat vicepreședintele Federației Germane de Tenis, Dirk Hordorff, conform cotidianului belgian Le Soir. Competiția avea o importanță aparte pentru Simona Halep, care în 2019 a obținut al doilea său turneu de Grand Slam al carierei la All England Club.
Întrebat când crede că se vor putea organiza turnee fără vreun pericol, Hordorff a fost extrem de pesimist.
"Aș fi foarte bucuros dacă s-ar putea juca în octombrie", a spus oficialul german.
Programul confirmat, în acest moment, pentru US Open și Roland Garros
  • US Open - 31 august - 13 septembrie
  • Roland Garros - 20 septembrie - 4 octombrie

Președintele WTA, despre reluarea sezonului

Steve Simon a vorbit sâmbătă despre importanţa revenirii competiţiilor doar în măsură de maximă siguranţă şi nu exclude ca turneele să fie amânate până în august, când va începe US Open Series.
"Monitorizăm situaţia şi primim informaţii de la doctori şi autorităţi. Asociaţia noastră este unică deoarece are evenimente pe tot globul. Astfel, restricţiile de călătorie ar afecta profund viaţa jucătoarelor. Acum sperăm să reluăm turneele pe 8 iunie, dar trebuie să fim realişti. O pauză forţată ar putea fi prelungită. Sperăm să începem în iunie, dar, dacă nu se va întâmpla, o vom face în august, în SUA", a spus președintele WTA pentru Tennis Channel.
https://i.eurosport.com/2020/03/25/2799179.jpg

Lovitură pentru Federer

Anularea Wimbledon este o veste proastă pentru toți, dar cel mai afectat va fi probabil Roger Federer. Învingător de 8 ori la All England Club (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), elvețianul își vede tot mai departe visul de a mai cuceri un Grand Slam.
"Swiss Maestro" va împlini în curând 39 de ani și, cu fiecare săptămână care trece, îi va fi tot mai dificil să fie la un nivel care să îi permită să lupte de la egal la egal cu Novak Djokovic, de exemplu, jucătărul neînvins în 2020 și care se simte de asemenea perfect pe iarba londoneză.
Visul lui Roger de a mai câștiga un Grand Slam are în vedere și faptul că Nadal a ajuns la un singur trofeu major distanță de recordul său absolut de 20 de Grand Slamuri. De asemenea, Nole a cucerit, odată cu Australian Open 2020, al 17-lea său Mare Șlem, iar sârbul cu greu va putea fi oprit de cineva în următorii ani, cu excepția Roland Garrosului, unde Rafa va rămâne în continuare mare favorit.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021! Cât a încasat Simona Halep în cel mai slab sezon din 2012
23/11/2021 LA 12:23
Tenis
Revenire de senzație în echipa Simonei Halep! Anunțul româncei înainte de noul sezon competițional
22/11/2021 LA 16:45