Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

OFICIAL | Simona Halep ratează turneul demonstrativ din Dubai! Organizatorii au anunțat echipele

Eurosport
DeEurosport

Publicat 06/11/2022 la 17:31 GMT+2

Simona Halep va rata turneul demonstrativ din Dubai la care era programată să participe în luna decembrie a acestui an. Sportiva noastră se află în plin proces, după ce i s-a găsit o substanță interzisă în corp, la testele anti-doping realizate la US Open.

Simona Halep remains on course to defend her Madrid Open title

Credit imagine: PA Sport

Articol scris de Dani Morar
Simona Halep ratează turneul demonstrativ din Dubai, acolo unde era programată să joace în luna decembrie. Organizatorii au anunțat deja cele 4 echipe, iar sportiva noastră nu se mai regăsește printre competitori sau pe afișul competiției.
Fostul lider mondial din clasamentul WTA se află în plin proces pentru a-și demonstra nevinovăția legată de consumul de substanțe interzise. La testele anti-doping de la ediția US Open din acest an, campioanei noastre i-a fost găsit în sânge Roxadustat, o substanță care ajută la fluidizarea sângelui și care face parte din categoria celor nepermise.
Astfel, organizatorii au anunțat cele 4 super-echipe de la demonstrativul din Africa de Sud, Novak Djokovic, Nick Kyrgios sau Iga Swiatek fiind printre cei prezenți.
  • Echipa Kites – Felix Auger-Aliassime, Gael Monfils, Iga Świątek, Sania Mirza și Eugenie Bouchard
  • Echipa Hawks – Alexander Zverev, Dominic Thiem, Elena Rybakina și Annett Kontaveit
  • Echipa Falcons – Novak Djokovic, Grigor Dimitrov, Aryna Sabalenka și Paula Badosa
  • Echipa Eagles – Nick Kyrgios, Rohan Bopanna, Caroline Garcia, Bianca Andreescu și Andreas Seppi
Simona Halep este aproape sigură că va rata și al doilea turneu demosntrativ la care trebuia să ia startul, cel din Africa de Sud. Competiția trebuia să aibăloc pe 3 și 4 decembrie, pe Wanderers Stadium din Johannesburg. Sportiva noastră dorea să participe la această competiție în scopuri caritabile care luptă împotriva violenței bazate pe gen.
Citește și:

Simona Halep este susținută necondiționat de tatăl ei

Stere Halep și-a manifestat din plin susținerea față de fiica lui, fiind convins că Simona nu ar fi luat niciodată vreo substanță interzisă în mod voit. El a susținut că Dumnezeu va face dreptate în acest caz, jucătoare fiind curată ca lacrima.
"Indiferent cum, şi 20 de ani să dea, noi suntem curaţi. Simona e curată 100%. Poate să dea şi 100 de ani suspendare. Noi suntem curaţi ca lacrima în faţa Domnului.
Vedem un lucru normal care se poate întâmpla la oricare. Specialiștii vor spune, nu putem să știm ce s-a întâmplat. Nu sunt specialist. Sunt convins că niciodată (nu a luat ceva – n.r.). Trebuie răbdare și Dumnezeu va scoate la lumină lucrul ăsta. Și noi suntem curați în suflet că Simona e curată, curată.
Nu a luat niciodată vreo substanţă. Simona e unicată la așa ceva, nu ar fi apelat niciodată la așa ceva. Starea ei de spirit e bună, dacă în suflet e curată, n-are de ce să se teamă", au fost declarațiile lui Stere Halep.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo