Oliynykova o ține pe "ignore" pe Polina Kudermetova, deși aceasta a "dat" Rusia pe Uzbekistan. Care e explicația

Oleksandra Oliynykova a refuzat să o salute pe Polina Kudermetova, la Charleston, deși aceasta din urmă a renunțat la cetățenia rusă, reprezentând Uzbekistanul. De vină pentru această situație sunt mai multe postări vechi ale sportivei născute în Moscova, interpretate "pro-război".

Oleksandra Oliynykova

Credit imagine: Getty Images

Polina Kudermetova a revenit spectaculos în primul tur de la Charleston Open 2026: deși a fost la un pas de înfrângere, ea a trecut de Oleksandra Oliynykova cu 3-6, 7-6, 6-4, într-un meci care s-a prelungit dincolo de granița a două ore și jumătate.
Duelul a avut un plus de tenisune încă de la început, după ce un mesaj pe ecranul arenei informa spectatorii că nu va exista nicio strângere de mână la fileu, la final. Un fapt obișnuit în meciurile care implică jucătoare ucrainene și ruse/bieloruse: în astfel de dispute, gestul tradițional de salut după meci nu există.
Oleksandra Oliynykova, concurând sub steagul ucrainean, a aderat la poziția consacrată adoptată de mai multe dintre compatrioatele sale în 2022. Practica de a nu saluta oponentele din cele două țări care au provocat războiul din Ucraina rămâne un element vizibil și recurent în cadrul circuitului WTA.

De ce a refuzat Oliynykova să o salute pe Polina Kudermetova, deși aceasta a renunțat la cetățenia rusă

Situația Kudermetovei adaugă, însă, o dimensiune mai nuanțată. Deși născută în Rusia, ea reprezintă acum Uzbekistanul, în urma unei schimbări de naționalitate confirmate la sfârșitul anului 2025.
Polina și-a schimbat oficial naționalitatea, alăturându-se unui grup mare de jucătoare care au renunțat să mai fie percepute drept "rusoaice". Cu toate acestea, în climatul actual, naționalitatea are o greutate simbolică sporită, în special în meciurile care implică jucătoare ucrainene. Iar asta s-a văzut aseară, Oliynykova anunțând de la început că refuză clasica strângere de mână.
Decizia ucrainencei e doar parțial surprinzătoare: dacă Daria Timofeeva, Kasatkina, Rakhimova sau Potapova au început să fie salutate de conaționalele Svitolinei, probabil Polina Kudermetova va beneficia de același "statut" ca înainte de schimbarea cetățeniei. Asta pentru că în urmă cu mai bine de un an, actuala uzbecă a postat pe rețelele sociale "Panglica Sfântului Gheorghe". Inițial un simbol al victoriei împotriva Germaniei naziste, aceasta e acum percepută drept un semn convențional "pro-război".
Altfel, de notat că uzbeca Polina Kudermetova o va întâlni în 16-imile de finală de la Charleston pe Leylah Fernandez, a 9-a favorită. Fosta finalistă de la US Open a avut prim tur liber, grație statutului avut.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo