Iga Swiatek, în semifinale la Toronto, după un meci impecabil. Poloneza își va întâlni "coșmarul" din 2026

Eurosport on Google

Iga Swiatek s-a calificat en-fanfare în semifinalele turneului WTA 1000 de la Toronto, după ce a învins-o în minimum de seturi pe Diana Shnaider, scor 6-2, 6-1. Pentru a se califica pentru prima dată în carieră în marea finală de la Rogers Cup, poloneza va trebui să treacă de Elina Svitolina, în fața căreia a pierdut ambele meciuri jucate în acest sezon, tot la turnee WTA 1000.

Iga Świątek - Diana Sznajder: wynik meczu na żywo i relacja live

Credit imagine: Getty Images

În această dimineață s-au desfășurat primele două sferturi de finală feminine de la Rogers Cup, turneu care în acest an se desfășoară la Toronto. În primul dintre ele, Iga Swiatek (7 WTA) a învins-o fără drept de apel pe Diana Shnaider (18 WTA), scor 6-2, 6-1, în doar o oră și 4 minute de joc.
Dacă în runda precedentă a avut nevoie de 3 seturi pentru a trece de Marta Kostyuk, poloneza a făcut un meci impecabil în fața lui Shnaider. Iga a fost excepțională la serviciu și nu i-a oferit adversarei nicio minge de break. Când a pus prima minge în teren, Swiatek nu a pierdut decât 3 puncte pe tot parcursul partidei. Fostul lider WTA a fost la înălțime și la retur, mai ales pe serviciul doi al rusoaicei, câștigând 11 din cele 16 puncte jucate în asemenea condiții.
În urma succesului cu Shnaider, Iga Swiatek a ajuns la un bilanț de 101 victorii și 48 de înfrângeri contra jucătoarelor de top 20 WTA (67,8%). Din 1990 încoace, numai 4 jucătoare au un procentaj mai bun în acest sens: Steffi Graf (82,1%), Serena Williams (75,3%), Monica Seles (70,4%) și Martina Higgins (67,9%).A
Prezentă în premieră la o ediție de Rogers Cup de la Toronto, Iga Swiatek și-a egalat cea mai bună performanță a carierei la Openul Canadei. Ea a mai jucat o semifinală, pierdută la Jessica Pegula, în 2023, când competiția a avut loc la Montreal. Poloneza va juca pentru a 23-a oară în carieră în semifinalele unui turneu WTA 1000. De la introducerea acestui format, în 2009, numai Simona Halep (29), Serena Williams (26) și Victoria Azarenka (24) au adunat mai multe prezențe în careul de ași la competițiile din această categorie.
Pentru un loc în marea finală de la Toronto, Iga Swiatek se va duela cu Elina Svitolina (9 WTA). Ucraineanca a fost protagonista unei reveniri de clasă în fața Ekaterinei Alexandrova (19 WTA). Rusoaica a câștigat primul set, însă ucraineanca a mai pierdut apoi doar 3 game-uri, impunându-se cu scorul final de 3-6, 6-0, 6-3, în o oră și 34 de minute de joc.

Iga Swiatek - Elina Svitolina, prima semifinală de la WTA 1000 Toronto! Poloneza are șansa unei revanșe, după ce a pierdut de două ori contra ucrainencei în 2026

Campioană la Roma, precedentul turneu WTA 1000 din acest an, Svitolina a ajuns la 10 victorii la rând la turneele din această categorie. Din 2009 încoace, ucraineanca este abia a doua jucătoare trecută de 30 de ani care leagă 10 succese la rând în turneele de 1000 de puncte, după Serena Williams.
Semifinala dintre Iga Swiatek și Elina Svitolina se anunță foarte interesantă. Până în acest sezon, poloneza conducea cu 4-1 la întâlnirile directe, dar ucraineanca a echilibrat bilanțul după ce a câștigat ambele meciuri din 2026. Cele două succese ale Elinei au fost obținute în 3 seturi, la turnee WTA 1000, mai întâi în sferturile de la Indian Wells, iar apoi în semifinalele de la Roma.
În noaptea de marți spre miercuri se vor disputa cele două sferturi de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului: Coco Gauff - Belinda Bencic și Elena Rybakina - Naomi Osaka. La turneul similar de la masculin, care se desfășoară la Montreal, nu s-a putut juca azi noapte din cauza ploii, astfel că duelurile Rafa Jodar - Arthur Fils și Brandon Nakashima - Luciano Darderi din sferturile de finală au fost amânate pentru astăzi.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo