"Dată dispărută", Bianca Andreescu tocmai și-a făcut apariția! Ce se întâmplă cu jucătoarea de origine română

Bianca Andreescu se pregătește pentru revenirea pe teren. Sportiva, care a fost "dată dispărută" din circuit, după o absență de aproape 6 luni, va juca la turneul WTA 250 de la Rouen. Zilele trecute, fostul număr 4 WTA a fost văzută în Spania, unde și-a încheiat recuperarea și s-a relaxat înainte de a se întoarce în competiții.

Bianca Andreescu

Credit imagine: Getty Images

Bianca Andreescu nu a mai jucat niciun meci de la finalul lunii octombrie 2024, când a fost învinsă în sferturile de finală ale turneului de la Tokyo de Katie Boulter, scor 6-2, 6-1, după doar 63 de minute de joc.
Jucătoarea, care a ocupat în trecut locul 4 WTA, și-a încheiat apoi sezonul din cauza unei accidentări la spate care i-a dat bătăi de cap timp de mai mulți ani și de care a vrut să se ocupe.
În acest sezon, fosta campioană de la US Open era așteptată să revină în circuit la finalul lunii februarie, dar a ajuns din nou pe mâna doctorilor, fiind forțată să-și prelungească absența după ce a avut nevoie de o operație de apendicită.
Din fericire, Bianca Andreescu s-a refăcut și este pregătită să se întoarcă în competiții, în următoarea săptămână urmând să joace la turneul WTA 250 de la Rouen.

"Dată dispărută", Bianca Andreescu revine în circuit

Campioană de la US Open 2019 va debuta în competiția din Franța împotriva lui Suzan Lamens (locul 70 WTA), pe care nu a mai înfruntat-o niciodată până acum.
Dacă va reuși să treacă de jucătoarea din Olanda, Bianca Andreescu ar urma să dea în optimi peste învingătoarea din duelul Bernarda Pera - Linda Noskova.
În sferturi, fostul număr 4 mondial ar putea să joace împotriva Luciei Bronzetti, în semifinale ar putea să stea față în față cu Olga Danilovic, Caroline Garcia sau Moyuka Uchijima, iar în finală s-ar putea duela cu Elina Svitolina, McCartney Kessler sau Alycia Parks.
Zilele trecute, după ce a fost "dată dispărută", Bianca Andreescu a fost văzută în Spania, unde s-a relaxat pe străzile din Malaga înainte de a se întoarce pe teren.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo