Sorana Cîrstea, calificată în sferturile de finală la Rouen! Wang a abandonat
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Rouen, beneficiind de abandonul chinezoaicei Xinyu Wang. În următoarea rundă, "Sori" va da peste Oleksandra Oliynykova sau Anna Bondar.
Sorana Cîrstea a fost prezentă la Țiriac Open și a schimbat câteva mingi cu cei mici
Sursa video: Eurosport
În această seară, una dintre cele două reprezentante ale României înscrise la ediția actuală de la Rouen și singura aflată încă pe tabloul principal, Sorana Cîrstea, a întâlnit-o pe Xinyu Wang în optimile de finală. "Sori" reușise să câștige în prima rundă meciul maraton cu Fiona Ferro, în vreme ce sportiva din China o învinsese pe Chloe Paquet, tot în trei seturi, după ce reușise să treacă de calificări.
Reprezentanta noastră a început cu un game sigur la serviciu, câștigat la 0, înainte să îi pună probleme adversarei pe retur. După ce a salvat o minge de break, Sorana și-a făcut serviciul și mai apoi s-a impus pe retur. Ea nu a reușit să confirme break-ul obținut, Wang replicând cu un game bun de retur, înainte ca ambele să își țină serviciul fără dificultate, tabela arătând 4-3 în favoarea româncei.
După game-ul al 7-lea, Wang a cerut timeout medical, fiind vizibil afectată de o problemă la coapsă. După reluare, s-a înregistrat un game maraton cu cinci egalități, din care a ieșit victorioasă Sorana, care ajungea în postura de a servi pentru set. Totuși, ea nu a avut șansa să închidă actul inaugural, deoarece sportiva din China s-a retras imediat după ce scorul a devenit 5-3.
Astfel, Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală, unde va da peste Oleksandra Oliynykova sau Anna Bondar, meci care se va disputa în această seară.
Sorana Cîrstea, deocamdată cap de serie la Roland Garros
Roland Garros este Grand Slam-ul din acest an așteptat cu nerăbdare de fanii tenisului din România. Sorana Cîrstea trece printr-o formă de vis, Jaqueline Cristian continuă să se mențină în elită, iar Gabriela Ruse a ajuns în semifinale la Linz și devine o jucătoare tot mai constantă. Ea pare că a trecut în foarte mare măsură peste problemele medicale care i-au dat bătăi de cap în ultimele sezoane.
Astfel, speranța este că măcar una dintre cele trei reprezentante ale noastre va înregistra un parcurs lung. Cele mai mari șanse le are Sorana Cîrstea, având în vedere că are o probabilitate uriașă să fie cap de serie la întrecerea franceză. În lista preliminară de start, "Sori" figurează drept favorita numărul 26 și ar beneficia de o tragere la sorți mai bună. Rămâne totuși de văzut pe ce loc se va afla cu o săptămână înainte de startul turneului.
Sorana Cîrstea a fost pentru prima dată cap de serie la Wimbledon 2009, când a ajuns până în turul al 3-lea. În total, ea a deținut acest statut de 16 ori la turneele de Grand Slam, cel mai bun rezultat venind la US Open 2023, când a bifat faza sferturilor de finală. La ultimele trei participări la care a fost una dintre cele 32 de favorite, "Sori" a ieșit în primul tur, la Australian Open 2024, Roland Garros 2024 și Wimbledon 2024.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
3
A
5
-
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)