Sorana Cîrstea, poveste neștiută la Rouen: "La 8 ani am jucat aici!" Ce a spus după thriller-ul cu Fiona Ferro
Sorana Cîrstea s-a calificat miercuri seară în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen după un meci dramatic câștigat în fața favoritei gazdelor, Fiona Ferro. La interviul de pe teren, jucătoarea noastră s-a declarat recunoscătoare că s-a putut impune și a povestit cum toată cariera ei internațională a început chiar la Rouen.
Sorana Cîrstea a fost prezentă la Țiriac Open și a schimbat câteva mingi cu cei mici
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franţa), dotat cu premii totale de 246.388 de euro, miercuri seara, după ce a trecut la mare luptă de franţuzoaica Fiona Ferro, cu 6-3, (5) 6-7, 7-6 (2), la capătul unui meci de tip roller-coaster care a durat două ore și jumătate.
Românca a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3, în actul secund a condus cu 4-1, dar a fost egalată şi a cedat în tiebreak cu 5-7. În decisiv, Cîrstea a condus cu 5-2, a ratat două mingi de meci, dar Ferro (29 ani, 218 WTA) a egalat. Sorana a reuşit, însă, să facă diferenţa în tiebreak (7-2).
CITEȘTE ȘI:
Sorana Cîrstea, discurs superb în fața fanilor de la Rouen, locul în care și-a început aventura internațională în tenis
"Sunt foarte foarte fericită și ușurată că am câștigat acest meci. Cred că a fost un meci grozav, ea a jucat incredibil, calitatea partidei a fost foarte foarte înaltă. Sunt foarte recunoscătoare că am câștigat acest meci și fericită că mă aflu aici și joc acest turneu pentru prima dată în carieră", a transmis românca la interviul de pe teren.
Apoi, sportiva din Târgoviște a povestit că la Rouen a început aventura ei internațională în tenis: "Am jucat la Rouen primul meu turneu internațional pe când aveam doar opt ani, era un turneu pentru copii under-10. Am câștigat aici turneul acela, primul al meu în afara țării, e un loc special, fără doar și poate", a mai spus jucătoarea noastră.
Cîrstea are acum 3-0 în meciurile direct cu Ferro, pe care a învins-o de două ori la Istanbul, cu 6-3, 6-1, în 2017, în primul tur, precum şi în 2021, în sferturi, când franţuzoaica a abandonat după primul set (6-4). Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 4.285 de euro şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe chinezoaica Xinyu Wang (24 ani, 32 WTA).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
3
77
62
6
65
77
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)