Al patrulea jucător al lumii, Dominic Thiem, nu pare să se regăsească după revenirea în circuitul mondial de tenis. Austriacul, campion la US Open în 2020 și dublu finalist la Roland Garros, a fost eliminat încă de la primul meci disputat la Lyon, în faza optimilor de finală.
Thiem a fost învins de britanicul Cameron Norrie, ocupant al locului 49 ATP, scor 6-3, 6-2, după 66 de minute de joc. Thiem a jucat la Dubai un meci (pe care l-a pierdut), iar apoi a hotărât să ia o pauză de la competiții. Austriacul a revenit pe zgura de la Madrid, acolo unde a ajuns până în semifinale. Apoi, la Roma, Thiem a fost eliminat încă din optimile de finală.

Dominic Thiem, misiune grea la revenirea în circuit

Tenis
"Alcaraz, Sinner sau Tiafoe au schimbat tenisul!" Thiem, despre noua generație a sportului alb
01/10/2022 LA 12:32
Presiunea de după câștigarea US Open anul trecut încă atârnă greu pe umerii sportivului născut la Wiener Neustadt, iar asta se vede în rezultatele obținute pe suprafața de joc preferată, zgura. După semifinala de la Madrid, Thiem pare absent, iar înfrângerea suferită azi în fața lui Norrie confirmă asta. Următorul turneu la care va merge austriacul este Roland Garros (30 mai – 13 iunie), în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Azi la Lyon au mai fost eliminați și alți jucători a căror suprafață de joc preferată este zgura, precum Gael Monfils sau Diego Schwartzman. Yoshihito Nishioka (60 ATP) s-a impus în tiebreak-ul setului decisiv în fața lui Monfils (14 ATP, cap de serie nr. 5), scor 4-6, 6-3, 7-6(2). Richard Gasquet (52 ATP, 34 ani) a avut nevoie de o oră și 35 de minute pentru a trece de argentinianul Schwartzman (10 ATP/3), scor 6-3, 7-5.
Ce meciuri vor avea loc în sferturile de finală de la Lyon:
  • C. Norrie vs J. Sinner (6) / A. Rinderknech
  • R. Gasquet vs K. Khachanov (8)
  • L. Musetti vs A. Bedene
  • Y. Nishioka vs S. Tsitsipas (2).
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Tenis
Simona Halep, alături de Djokovic, Swiatek și Kyrgios la evenimentul anului 2022! Anunțul momentul
30/09/2022 LA 12:25
US Open
Dominic Thiem, OUT în primul tur la US Open 2022! Campionul din 2020, eliminat de Carreno-Busta
30/08/2022 LA 00:40