Organizatorii celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, au precizat că nu vor avea loc meciuri cu porțile închise la All England Club dacă pandemia provocată de coronavirus va continua. Aceștia au precizat că preferă să anuleze competiția decât să accepte varianta în care jucătorii vor evolua pe arene goale.
Până în acest moment, Indian Wells și Turneul final al Fed Cup au fost influențate de COVID-19. Primul turneu de categorie Premier Mandatory al anului a fost anulat de teama răspândirii coronavirusului. În perioada următoare sunt așteptate alte astfel de anunțuri privind competiții programate în săptămânile și lunile viitoare.
Wimbledon debutează la All England Club pe 29 iunie și nu pare a fi în pericol în acest moment, însă doar evoluția pandemiei ne va confirma sau infirma voința organizatorilor. La competiția din Marea Britanie, campionii en-titre sunt Simona Halep și Novak Djokovic.
Tenis
Murray: "Nu o să îi dau vreodată un sfat Emmei Răducanu". În ce condiție renunță la "convingerea" sa
ACUM O ORĂ
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
J&T Banka Ostrava Open
Sorana Cîrstea, înfrângere în primul tur al turneului WTA 500 de la Ostrava
ACUM 15 ORE
US Open
Ilie Năstase, expeditiv față de Emma Răducanu: "Doar cu numele ne putem mândri cu ea!"
ACUM 17 ORE