Organizatorii de la Roland Garros au anunțat în urmă cu două săptămâni că turneul se va desfășura în perioada 20 septembrie - 4 octombrie.Inițial, al doilea turneu de Grand Slam al anului ar fi trebuit să aibă loc între 25 mai și 7 iunie, însă pandemia de coronavirus i-a determinat pe francezi să ia această măsură. Conflictul a apărut în momentul în care organizatorii au luat această decizie fără a consulta pe nimeni.
Directorul economic al Federației de Tenis din Franța, Lionel Maltese, a încercat să justifice decizia de a amâna turneul parizian: "Știam că toată lumea o să ne urască pentru această decizie, dar siguranța tenisului din Franța este mai importantă decât orice. Nu a fost o decizie pe care am luat-o peste noapte. Era clar că e imposibil să mai organizăm turneul la data programată și am făcut tot ce se putea pentru tenisul din Franța. Cei de la Wimbledon sau US Open ar fi procedat la fel. Toți ați fi procedat la fel!", a declarat Lionel Maltese pentru L'Equipe.
Lista turneelor ATP care au fost anulate:
Tenis
Conflict uriaș în lumea tenisului! ATP amenință Roland Garros că-i va lăsa pe jucători fără puncte
30/03/2020 LA 12:12
Indian Wells (Masters 1000, SUA), Miami Open (Masters 1000, SUA), Fayez Sarofim & Co. (ATP 250, Houston, SUA), Grand Prix Hassan II (ATP 250, Marrakech, Maroc), Rolex Monte-Carlo Masters (1000, Monaco), Barcelona Open Banc Sadabell (ATP 500, Spania), Hungarian Open (ATP 250, Budapesta, Ungaria), BMW Open (ATP 250, Munchen, Germania), Millennium Estoril Open (ATP 250, Portugalia), Mutua Madrid Open (Masters 1000, Spania), Internazionali BNL d'Italia (Masters 1000, Italia), Banque Eric Sturdza Geneva Open (ATP 250, Elveția) și Open Parc Auvergne-Rhone-Alpes Lyon (ATP 250, Franța).
Lista turneelor WTA care au fost anulate:
Indian Wells (Premier Mandatory, SUA), Abierto Zapopan (Guadalajara, 125K, Mexic), Miami (Premier Mandatory, SUA), Volvo Car Open (Charleston, Premier, SUA), Bogota (International, Columbia), Istanbul Open (International, Istanbul, Turcia), Porsche Tennis Grand Prix (Premier, Stuttgart, Germania), Praga Open (International, Praga, Cehia), Mutua Madrid Open (Premier Mandatory, Spania), Internazionali BNL d'Italia (Premier 5, Roma, Italia), Internationaux de Strasbourg (International, Franța), Grand Prix De SAR La Princesse Lalla Maryem (International, Rabat, Maroc) și Croatia Bol Open (125K).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Lewis Hamilton, model pentru Emma Răducanu. Cum a ajutat-o să treacă peste perioada grea
ACUM 12 ORE
Cupa Davis
Tabloul complet al sferturilor Cupei Davis! Campioana en-titre, Spania, eliminată
ACUM 12 ORE