Tablou infernal pentru românce la Paris. Președintele FRT e optimist. "Vor onora momentul"

România este reprezentată doar la feminin, în cadrul turneului olimpic de tenis. Jucătoarele noastre au avut parte de un ghinion teribil la tragerea la sorți.

Irina Begu

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daian Cutu
Irina Begu va juca cu Iga Swiatek (1 WTA). Poloneza se simte fabulos pe zgura de la Paris, unde a câștigat de 4 ori la Roland Garros.
Ana Bogdan se va duela cu alt star din tenis, Jasmine Paolini (4 WTA). Italianca a pierdut recent finala Marelui Șlem parizian, în fața Barborei Krejcikova.
Jaqueline Cristian ar fi trebuit să joace inițial cu Elena Rybakina. Jucătoarea din Kazahstan s-a retras, dar românca a rămas să înfrunte un adversar greu. Este vorba despre localnica Caroline Garcia (25 WTA).
Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a recunoscut că e o tragere la sorți infernală, însă speră ca măcar una din jucătoare să producă marea surpriză.
"O tragere la sorți extrem de complicată, plină de ghinion! Practic, sunt două dintre cele mai în formă jucătoare din circuit (n.r. Swiatek și Paolini), dar orice se poate întâmpla.
Sunt sigur că vor onora momentul îi vor încerca să speculeze șansele pe care le au. Toate trei au meciuri grele... Swiatek domină circuitul, iar Paolini a fost, în opinia mea, cea mai constantă jucătoare în ultima perioadă. Dar ne apărăm șansele și, de ce nu, poate una dintre marile surprize să fie furnizată chiar de fetele noastre", a declarat Cosac, pentru cei de la GSP.
5 medalii de aur sunt puse în joc la JO în competițiile de tenis, iar mai jos îţi prezentăm programul finalelor:
  • Finală dublu mixt - 2 august
  • Finală feminin - 3 august
  • Finală dublu masculin - 3 august
  • Finală masculin - 4 august
  • Finală dublu feminin - 4 august
picture

Bonjour, Paris!

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo