Ana Bogdan, ascensiune fulminantă! Pe ce loc ar ajunge în clasamentul WTA cu titlul de la Parma

Ana Bogdan traversează o perioadă de joc de zile mari. Sportiva noastră va juca azi în semifinale la Parma, iar ascensiunea înregistrată în clasamentul WTA poate fi îmbunătățită.

Ana Bogdan

Credit imagine: Instagram

Ana Bogdan, aflată în prezent pe locul 53 WTA,s-a calificat joi în semifinalele turneului WTA de la Parma (Italia), dotat cu premii totale de 203.204 euro, după ce a trecut în sferturile de finală, în două seturi, de compatrioata Irina Begu (33 WTA, favorită nr. 3), 6-2, 7-6 (8/6). Acesta a fost primul meci dintre Bogdan şi Begu.
Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 8.870 de euro şi 110 puncte WTA, în timp ce Begu a rămas cu 5.000 de euro şi 60 de puncte WTA. Ana continuă astfel rezultatele bune din ultima perioadă, începute cu finală la Varşovia (WTA 250), titlu la Iaşi (WTA 125) şi semifinală al Portoroz (WTA 250).
CITEȘTE ȘI:

Ana Bogdan se apropie de intrarea în Top 40 WTA

În penultimul act de la Parma, Ana Bogdan va evolua împotriva jucătoarei egiptene Mayar Sherif (74 WTA), de la ora 18, ora României. În cealaltă semifinală se vor întâlni Maria Sakkari (Grecia, 7 WTA, principala favorită) şi Danka Kovinic (Muntenegru, 78 WTA). În acest moment, sportiva din Sinaia se află în clasamentul LIVE pe locul 46, ceea ce înseamnă cea mai bună clasare din carieră.
În afara top 100 WTA la finalul lui iulie, sportiva de 29 de ani din Sinaia traversează o perioadă de vis și și-a îndeplinit deja visul de a urca printre primele 50 de jucătoare ale lumii. Totuși, Ana se poate apropia și mai mult de elita din tenisul mondial feminin. Dacă se va califica în finala de la Parma, Ana va urca până pe locul 42, iar dacă va câștiga turneul va ajunge pe 41. În meciul cu Mayar Sherif, românca pornește cu prima șansă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo